Cine este Cristina-Emanuela Dascălu, deputat AUR în Parlamentul României și personalitate marcantă a mediului academic, cultural și diplomatic

Conf. Univ. Dr. Cristina-Emanuela Dascălu, deputat AUR în Parlamentul României, este una dintre cele mai respectate și complexe figuri ale mediului academic, diplomatic și cultural românesc. Cu o carieră universitară de peste trei decenii, doamna Dascălu s-a remarcat prin activitatea sa civică și unionistă, prin implicarea constantă în proiecte educaționale internaționale, printr-o activitate didactică de elită și o contribuție academică apreciată la nivel global.

A predat limba engleză timp de 15 ani în Statele Unite ale Americii, a fost invitată la universități de prestigiu din mai multe țări și a ocupat funcții academice de conducere, atât în România, cât și în străinătate – între care Președinte de Senat, Prorector pentru Relații Internaționale, Decan sau Director de Centru de Cercetare. În prezent, este Președinte de Senat și Prorector la Universitatea Apollonia din Iași (UAI), precum și Rector al Programului Dual MBA Swiss School of Management/SSM-UAI.

Dr. Dascălu a absolvit cu nota 10 și Diplomă de Merit studiile de licență în Litere (specializarea Engleză-Română), ca șefă de promoție pe țară, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, promoția 1993. A fost distinsă cu unică Bursă Națională de Merit. Lucrarea sa de licență, Aspecte ale discursului poetic în poezia americană contemporană scrisă de către femei / Aspects of Poetical Discourse in Contemporary American Poetry by Women, a primit nota maximă.

Doctoratul în Științe Filologice, Filosofice, Umaniste, Sociale și Politice a fost obținut cu distincția Summa Cum Laude la University of Tulsa, SUA (1997–2006), instituție clasată în top 75 la nivel internațional și în primele 50 de universități private din SUA, conform Princeton Review.

A urmat două masterate (cu mai multe subspecializări) în Engleză și Științele Comunicării la Pittsburg State University, ambele absolvite ca șefă de promoție, cu Summa Cum Laude, Diplome de Merit și premii pentru excelență în cercetare și predare. A obținut și Masteratul în E-Comunicare (MA in Communication) la aceeași universitate, beneficiind de bursa integrală de merit NAFSA pentru cercetare. În România, a absolvit cu nota 10 și Masteratul în Drept și Administrație Publică Europeană.

Lucrarea sa de doctorat, The Literature of Exile and Imaginary Homelands / Literatura Exilului și a Tărâmurilor Imaginare, a fost publicată în SUA în 2006, a fost premiată și se regăsește în biblioteci academice de pe întreg mapamondul.

Una dintre cele mai cunoscute publicații științifice ale sale este cartea:
Imaginary Homelands of Writers in Exile: Salman Rushdie, Bharati Mukherjee and V.S. Naipaul
→ http://www.cambriapress.com/cambriapress.cfm?template=5&bid=118
→ ISBN: 9781934043738
Aceasta se află în peste 1500 de biblioteci universitare și de cercetare din întreaga lume:
→ http://www.worldcat.org/identities/lccn-n2007-34684
Cartea este folosită drept bibliografie în cursuri de masterat și doctorat, fiind elogiată în recenziile de specialitate.

Este apreciată și de către studenți, având recenzii excelente pe platforme educaționale internaționale:

A primit numeroase premii naționale și internaționale pentru excelență în predare, cercetare, leadership și management universitar.

Autoare, poetă, eseistă și traducătoare premiată, Dr. Dascălu a publicat volume proprii și a fost inclusă în antologii literare naționale și internaționale. A realizat traducerea romanului Liniștea Albă / The White Silence de Christian Tămaș (Editura Ars Longa) și este membră a Uniunii Scriitorilor din România, precum și jurnalist UZPR.

Este realizator și moderator de emisiuni radio și TV, printre care „Portrete” și „Intersecții culturale”, disponibile online:

Este Redactor Șef Adjunct la două reviste academice internaționale:

Dr. Dascălu este membră activă în numeroase organizații și societăți profesionale și onorifice, printre care:
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Sigma Tau Delta, Alpha Mu Gamma, Phi Kappa Phi, Pi Kappa Delta, Pinnacle, Omicron Delta Kappa, Kappa Delta Pi, NCTE, American Culture Association, SIFE, UNESCO, UNICEF, Amnesty International, MLA, IRA, GRAAL, RORA, ARIP, OKAIDE, Arts and Humanities Council of Tulsa, AIS etc.

În perioada petrecută la University of Tulsa, a fost lider activ al comunității internaționale de studenți, organizând constant evenimente sociale și culturale. A fost:

  • Coordonator Social și Cultural (1997)
  • Președinte AIS (1998–2004)
  • Advisor AIS (2004–2006)
  • Președinte GSA (1998–2001)
  • Președinte GSAE (1998–1999)
  • Fondatoare a Colocviului Academic Internațional de Cercetare (1998–2002)
  • Președintă și membră a juriului între 2000 și 2006

Într-o epocă în care valorile autentice par adesea eclipsate, personalitatea Conf. Univ. Dr. Cristina-Emanuela Dascălu rămâne o pledoarie vie pentru merit, coerență morală, profesionalism și excelență intelectuală. Este, fără îndoială, un reper al elitelor românești contemporane – un nume care trebuie cunoscut, ascultat și urmat.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și