Ianis Scutaru intră în Cartea Recordurilor: un copil din Piatra-Neamț a uimit lumea radioamatorismului
Record mondial omologat la Friedrichshafen – Germania, în cadrul celui mai important concurs internațional de radioamatorism. România a urcat pe podium printr-un adolescent din Neamț.
Povestea lui Ianis Scutaru, un copil din Piatra-Neamț, a depășit în ultimele zile granițele unei simple competiții sportive. La doar 13 ani, Ianis a devenit campion mondial la telegrafie viteză, într-un concurs internațional organizat în Germania, în cadrul prestigiosului târg HAM RADIO 2025. Performanța sa a fost omologată oficial de Guinness World Records și recunoscută de Uniunea Internațională a Radioamatorilor (IARU).
Într-un sport mai puțin cunoscut publicului larg, dar extrem de complex și exigent, Ianis a demonstrat că performanța autentică nu are vârstă și că, dintr-un colț de oraș, se poate comunica – în sensul cel mai profund – cu întreaga lume.
Record mondial, stabilit într-o competiție oficială la Friedrichshafen, Germnaia
Proba s-a desfășurat pe 28 iunie 2025, pe scena Action Stage din cadrul centrului expozițional Messe Friedrichshafen, Germania. În fața unui public numeros și sub supravegherea arbitrilor internaționali acreditați de Guinness World Records, Ianis a obținut un scor de 395.191 de puncte, cu o viteză de 1160 semne pe minut în codul Morse – cel mai înalt nivel atins vreodată în lume la această probă.
Competiția, parte a celei mai mari expoziții europene de radioamatorism – HAM RADIO – a reunit peste 380 de expozanți din 35 de țări și s-a desfășurat sub coordonarea oficială a Federației Germane de Radioamatorism (DARC) și a IARU. Ianis a fost singurul concurent care a reușit să depășească pragul istoric de 1000 de semne/minut – un moment care a fost aplaudat la scenă deschisă.
„A fost greu, dar m-am luptat cu mine însumi”
După întoarcerea în țară, în cadrul conferinței de presă susținute la DJST Neamț în 2 iulie, Ianis a vorbit despre emoțiile din spatele acestei reușite:
„A fost greu, mai ales înaintea probei, din cauza emoțiilor. M-am pregătit atât fizic, cât și psihic, pentru că e o luptă cu tine însuți. Trebuie să fii foarte concentrat. Dacă pierzi o literă, totul se poate nărui. Dar mi-am dorit enorm să reușesc.”
„Nu am făcut-o pentru premii. Am făcut-o pentru România”
Antrenorul său, profesorul Gheorghe Paisa, coordonatorul secției de radioamatorism a clubului Ceahlăul Piatra Neamț, a subliniat dimensiunea profundă a participării:
„Noi nu am făcut acest efort pentru o recompensă. Ci pentru a demonstra că România poate. Că tinerii noștri pot. În sală au venit români din Austria, din Germania, doar să-l vadă pe Ianis. Să ne vorbească în românește. A fost copleșitor.”
România a fost reprezentată cu onoare la eveniment, standul delegației fiind amplasat între cele ale Japoniei și Statelor Unite – un semn clar al recunoașterii internaționale a performanței românești.
Mama – sprijinul tăcut din spatele campionului
Un moment de sinceritate emoționantă a fost cel în care antrenorul Gheorghe Paisa a vorbit despre mama lui Ianis, prezentă în sală:
„Mama lui Ianis a fost acolo în fiecare clipă. A suportat greutăți, a crezut, l-a susținut financiar, moral, umăr la umăr cu noi. Fără părinți, fără acest tip de susținere, nu poți face performanță.”
Gabriela Cojocaru – o altă speranță o altă speranță din Piatra-Neamț
Pe lângă Ianis, Piatra-Neamț mai are un nume de urmărit în radioamatorismul mondial: Gabriela Cojocaru, junioară mică, dar cu rezultate de senioară. S-a clasat pe locul 4 mondial la categoria sa și este deja parte a lotului național.
„E o sportivă extrem de promițătoare. Gabriela e disciplinată, atentă, ambițioasă. România nu bate încă Rusia sau Bulgaria, dar Gabriela a fost înaintea Ungariei – un adversar important. Ne punem mari speranțe în ea la mondialele din Muntenegru.”, a menționat Gheorghe Paisa.
Prețul performanței: 120.000 de lei și o echipă întreagă
Participarea la competiția internațională nu a fost lipsită de provocări logistice și financiare. Întreaga deplasare a costat aproximativ 120.000 de lei, o sumă acoperită din sponsorizări, sprijin instituțional, dar mai ales cu eforturi personale.
„O simplă cască profesională pentru telegrafie, cu sistem de izolare fonică, costă aproape 1000 de euro. Cheile Morse le luăm din Belarus, cu contacte din platină. Fără echipamente de top, nu poți concura la nivel mondial”, a explicat Paisa.
Codul Morse – un limbaj care formează caractere
Într-o lume dominată de rețele sociale, sateliți și comunicații digitale, radioamatorismul și codul Morse par relicve. Dar în mâinile unor copii pasionați și înțelepți, devin instrumente de performanță.
Următorul obiectiv: Campionatul Mondial din Muntenegru
După reușita de la Friedrichshafen, Ianis și echipa din Piatra-Neamț privesc deja spre următoarea provocare: Campionatul Mondial de Radioamatorism, programat în octombrie 2025 în Muntenegru. Din cei 21 de sportivi care vor reprezenta România, 14 sunt din Piatra Neamț.
„Nu ne culcăm pe lauri. Ne-am întors și a doua zi ne-am reluat antrenamentele. Vrem să aducem medalii pentru România. Ianis ne-a arătat că se poate. Vrem să-l urmăm.”, a mai a mai precizat Gheorghe Paisa.
Un semnal din Piatra-Neamț pentru lumea întreagă
Într-un sport tăcut, cu litere și sunete scurte, România a făcut zgomot. Din Piatra-Neamț, un copil de 13 ani a scris cu mâinile lui un mesaj în cod Morse, pe care l-a înțeles întreaga lume: suntem aici, muncim, comunicăm, performăm.
Ianis Scutaru nu e doar un campion. E dovada că educația, pasiunea, familia și comunitatea pot construi excelență. Iar Piatra Neamț a devenit, prin el, capitala mondială a radioamatorismului.



