De ce democrația românească se clatină: Un drum lung spre nicăieri?

România a pornit pe calea democrației cu un optimism molipsitor în decembrie 1989. Timp de trei decenii, am crezut că „merge și așa” – că democrația se construiește singură și că va veghea la adevăr, că justiția se va întări organic, că politicienii vor învăța din greșeli. Astăzi, ne trezim într-o realitate sumbră: statul e acaparat, instituțiile sunt golite de conținut, iar cetățeanul este din ce în ce mai resemnat. Dar când au început să meargă lucrurile prost? Unde am pierdut direcția?

Răspunsul cel mai simplu ar fi că niciodată nu am pornit pe un drum cu adevărat democratic. Anii ’90 au fost marcați de o confuzie generalizată: un stat care păstra structurile vechi de putere, dar încerca să mimeze democrația. Am avut mineriade, o economie de tranziție în care s-a făcut jaful secolului, iar marile reforme s-au făcut doar sub presiunea Occidentului. Cine conducea România? Oficial, președinți aleși democratic; neoficial, o rețea de interese securisto-economice care a supraviețuit schimbărilor de regim.

În loc să consolidăm instituțiile și să construim un stat puternic, ne-am mulțumit cu o democrație de fațadă. Justiția a fost fie slabă, fie dirijată politic. De aici până la fragilizarea democrației a fost un singur pas.

Ce vedem astăzi este rezultatul a 30 de ani de complicitate între politicieni, oligarhi și grupuri de interese care au înțeles că pot juca după propriile reguli. Statul a devenit un instrument de protecție pentru elitele politice și economice, în timp ce cetățeanul obișnuit este prins într-o iluzie a democrației. Teoretic, avem alegeri libere, dar candidații sunt mereu aceiași. Teoretic, avem justiție independentă, dar marile dosare se închid fără consecințe reale.

În acest context, România nu este nici măcar pe drumul dictaturii clasice. Suntem într-o anarhie controlată, unde haosul aparent ascunde un sistem bine organizat de control. Legile sunt schimbate peste noapte, statul paralel își arată periodic colții, iar cetățeanul obișnuit este fie manipulat, fie resemnat.

Unii ar spune că tranziția a fost gestionată prost, alții că românii nu sunt pregătiți pentru democrație. De fapt, politicienii au exploatat lipsa de educație civică a electoratului, iar cetățenii au preferat să tacă și să accepte „răul cel mai mic”. Lipsa unei culturi a responsabilității – atât la nivel individual, cât și la nivel instituțional – ne-a adus aici.

Dacă vrem să evităm colapsul final al democrației românești, avem nevoie de o trezire civică reală. România mai poate fi salvată, dar întrebarea este: ne mai pasă suficient?

Iosub Robert

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și