Urmărire în trafic, finalizată cu dosar penal (NEAMȚ)

0

La data de 11 mai a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Ion Creangă, în timp ce desfășurau activități pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în localitatea Valea Ursului, au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.

Deoarece conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor polițiștilor, aceștia au procedat la urmărirea acestuia, autoturismul fiind identificat, pe o stradă din localitatea Chilii.

Polițiștii au depistat conducătorul auto în cauză, un bărbat de 33 de ani, din Valea Ursului, care emana halenă alcoolică, acesta refuzând testarea cu aparatul etilotest.

Bărbatul a fost condus la spital, unde în prezența cadrelor medicale, a refuzat prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 4.785 lei.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate