Incendiu la o gospodărie din Neamț. Proprietarul a fost asistat de SMURD
La ora 11:55 prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o casă din comuna Trifești.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și membri ai SVSU Trifești.
a transmis ISU Neamț
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului comun al unei locuințe și unei anexe, cu posibilitatea propagării la întreaga locuință și la o altă anexă gospodărească.
Din interiorul locuinței și anexei pompierii au scos două butelii care prezentau risc de explozie.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul. A ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 80 mp și bunuri materiale aflate în interiorul anexei.
Proprietarul locuinței, un bărbat de 73 de ani, a suferit atac de panică. Aceasta a fost asistat de echipajul SMURD dar a refuzat transportul la spital.
Incendiul s-a produs din cauza aparatului de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat.