PMP Neamţ va sancţiona membrii care au posturi bugetare obţinute prin negocieri politice

0

Azi, la una dintre ultimele întâlniri ale membrilor PMP Neamţ, înainte de dispariţia partidului, s-a spus că PMP Neamţ va sancționa toate derapajele pe care le face actuala guvernare locală.

Unul dintre cele mai urâte derapaje ale guvernării locale actuale şi trecute este punerea pe o mulţime de funcţii publice sau pe la firmele primăriei sau consiliului judeţean a multor exemplare de PMP-işti. Din discursul PMP-iştilor înţelegem că vor lua ceva măsuri contra procentului mare de PMP-işti mufaţi la banul public şi care ocupă, fără nicio calificare, funcţii la care un tânăr cu multă școală şi calificare superioară specifică acelui loc de muncă nu are acces pentru că nu mai încape de piloşii fără competenţe de la PMP sau de la alte partide.

Când vezi cum flutură steagul virginităţii un partid ca PMP care era ba cu PDL, ba cu PNL, ba cu PSD şi de la toate a obţinut funcţii plătite din bani publici pentru proprii membri în detrimentul tinerilor cu şcoală, nu poţi decât să ţi se facă ……

Uitaţi ce zic băieţii de la PMP Neamţ. Ei fac parte din guvernarea locală şi papă la masă cu guvernarea locală, dar cică se luptă contra derapajelor. Un discurs mai penibil nici că am văzut vreodată. Comunicatul de presă din care face parte acest citat este o ofensă adusă inteligenţei oamenilor din Neamţ şi poate fi citit în continuare.

Comunicatul de presa PMP

Astăzi, 30.07.2022, a avut loc ședința ordinară a Colegiului Județean PMP Neamț.

Alături de membrii Colegiului Județean PMP Neamț au participat și

  • președintele PMP, Eugen TOMAC
  • președintele executiv al PMP, Petru MOVILĂ
  • secretarul general al PMP, Ionuț SIMIONCA
  • secretarul general adj., Răzvan SEBE
  • coordonatorul regiunii N- E, Marian ANDRONACHE
  • secretar executiv PMP, Marian PODAR

În cadrul ședinței au fost dezbătute diverse probleme interne dar și problemele grave cu care se confruntă cetățenii și economia României. PMP a căutat și a identificat permanent soluții viabile care să vină în sprijinul cetățeanului, a economiei, a mediului de afacere și a agriculturii, acestea fiind propuse în ultima perioadă actualei coaliție de guvernare.

„PMP s-a născut din nevoia unei formațiuni de centru-dreapta autentice și se definește astăzi ca un partid modern, inspirat din tradiția creștin-democrată și clasic-liberală din Europa. Identitatea, valorile și obiectivele noastre izvorăsc din gândirea și experiența acumulate de Partidul Popular European (PPE), depozitarul valorilor fundamentale ale Europei și principalul realizator al deschiderii Uniunii Europene spre estul Europei după 1990” a subliniat Eugen Tomac.

„Împreună cu colegii din PMP vom fi prezenți și activi în permanență, pentru a sancționa toate derapajele pe care le face actuala guvernare națională și locală. Partidul a început să se organizeze pentru alegerile din 2024, pentru a rămâne cel puțin a treia forță politică la nivel național și local.

  • PMP un nou început – ”, a declarat președintele PMP Neamț, Bogdan Gavrilescu

Tot astăzi, s-au desfășurat și alegerile pentru constituirea Ligii Aleșilor Locali din

cadrul filialei județene a PMP Neamț.

PMP Neamț are la nivelul județului, 50 de consilieri locali, 1 vicepreședinte al CJ Neamț, 1

primar, 3 consilieri județeni, și 2 viceprimari, fiind al treilea partid la nivel local și național ca și număr de aleși locali, după PSD și PNL

Aleșii locali s-au reunit statutar pentru a-și alege structura de conducere și pentru a-și stabili obiectivele de lucru.

Componența noului Consiliu Executiv Județean al Ligii Aleșilor Locali a PMP Neamț:

Președinte: Chitic Dragoș Victor (vicepreședinte al CJ Neamț)

Secretar general: Hîrțan Gheorghe (consilier județean);

Vicepreședinți:

  • Gontaru-Gavril Mihai (primar);
  • Cobzariu Dan (viceprimar);
  • Tatomir Alina;
  • Șerban Valentin;
  • Preda Neculai:
  • Munteanu Emilian;
  • Chiriloiu Constantin, consilieri locali

Secretari executivi:

  • Cobzaru Eugen,
  • Ciurea Petru,
  • Avasiloaiei Gabriela,
  • Andrișoaia Vasile,
  • Mihăilescu Constantin,
  • Ungureanu Ludovic-Petrișor
  • Radu Costel, consilieri locali

Dragoș Chitic, noul președinte ales al Ligii Aleșilor Locali a PMP Neamț, a transmis colegilor prezenti:

,, PMP se contureaza ca o alternativă viabilă atât la guvernarea națională cât și locală. Vă multumesc pentru incredere și susținerea în funcția de președinte al Ligii Aleșilor Locali. Suntem o echipă unită și puternică care va continua să se implice activ în dezvoltarea comunităților pe care le reprezentam.”

Departamentul de Comunicare al PMP Neamţ

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate