„Încă una și mă duc…” – Și s-a dus, dar fără mașină. Bun venit în rândul pietonilor

0

La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, în Piatra Neamț.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto, din Piatra Neamț, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Un alt șofer a fost depistat conducând băut pe un drum din Tupilați, spre norocul său, nu băuse la fel de mult ca primul, însă acest lucru nu l-a scăpat de dosarul penal:

La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 00.15, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au depistat în trafic un bărbat, de 34 de ani, din Tupilați, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din aceeași localitate.

Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate