Alex Nechita, drumul de la jurnalism la prima dragoste. Despre artă și tatuaje (VIDEO)

0

De profesie este pictor, dar a cochetat mulți ani cu jurnalismul, fiind și absolvent al facultății de profil.

Într-un final, a revenit la prima dragoste: pictura, dar pe un alt suport: pielea. În urmă cu aproximativ 6 ani, Alex Nechita și-a deschis un salon de tatuaje în Piatra-Neamț, 13Ink Tattoo. Tatuatorul deţine autorizaţie pentru a practica meseria de tatuaj artistic, recunoscută de Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi cel al Educaţiei. În plus, el deţine certificate pentru igienă şi prim ajutor. Toate aceste diplome au fost obţinute în urma participării la cursuri de specialitate în conformitate cu legislaţia română şi cea europeană.

„Nu am fost foarte încântat la început, pentru că ar fi însemnat să stau pe lângă oameni pe care nu îi cunosc. Până la urmă am luat o decizie, am încercat să învăț alături de un alt tatuator din Piatra-Neamț, în paralel cu activitatea din presă, apoi mi-am dat seama că trebuie să fac acest pas total, în 2016. Am deschis un salon care în prezent se află pe strada Calistrat Hogaș, numărul 16.”, spune Alex Nechita.

Peste 1000 de persoane au trecut prin mâinile artistului, majoritatea din Neamț. Alex Nechita a precizat că a fost, de asemenea, invitat să facă tatuaje prin țară, dar și în afara țării, în alte saloane.

Dacă sunteți interesați să aflați cum se face un tatuaj, ce echipamente și costuri implică, cum se îngrijește un tatuaj, rolul de psiholog al tatuatorului în anumite situații, detalii din culisele unui astfel de salon, vă invităm să urmăriți integral dialogul avut cu Alex Nechita în format video.

De asemenea , puteți urmări activitatea acestuia și pe facebook pe pagina 13Ink Tattoo.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate