Surmenajul școlar în urmă cu un secol. Studii de caz din Neamț
În anii 1930, profesorul Grigore Capșa publică un articol în revista nemțeană Apostolul*, dedicat surmenajului școlar. Studiul se deschide cu o definiție, după cum urmează: „se spune despre un elev că s-a surmenat atunci când până la un anumit timp învață cu ușurință lecțiunile, într-un timp dat și, deodată, fără să pară bolnav, cu toată silința ce-și dă, priceperea i se reduce. După surmenare, nu numai cantitativ învață mai greu, ci și calitativ. I se reduc facultățile mintale, odată cu memoria, i se reduce și puterea de înțelegere.”
Profesorul Capșa mai precizează că surmenajul, ca și concept, e o problemă relativ nouă. Surmenajul nu era ceva cunoscut în antichitate, când cunoștințele erau reduse în toate domeniile și predarea se făcea sub cerul liber, dar nici în perioada medievală. Odată cu epoca modernă, când cunoștințele au avansat, introducerea de noi noțiuni în programele școlare, fără a le elimina pe cele vechi, depășite, a condus la observarea surmenajului. Asta se întâmpla pe finalul secolului al XIX-lea, când pedagogia a început să observe oboseala intelectuală, ale cărei consecințe se evidențiau din ce în ce mai mult.
Se mai arată că primele observații ale surmenajului intelectual au remarcat simptome de tip neliniște, ticuri nervoase, moțăieli, neatenție, greșeli grave, tulburări în vorbire, bâlbâit, dureri de cap, alte preocupări în timpul orelor, uneori chiar și „mania persecuției”.
La începutul secolului al XX,-lea surmenajul era considerat a fi o formă de apărare a organismului în fața stimulilor externi și o formă de conservare a energiei. „De exemplu, dacă oboseala unui elev provenită de la cursurile de dimineață nu se va repara până după masă și dacă cea de la sfârșitul zilei nu se va repara complet în timpul nopții, adăugându-se astfel pe zi ce trece oboseală lângă oboseală, atunci putem fi siguri că se ajunge la surmenaj. (…) Suntem conduși a conchide că surmenajul este urmarea unor lucrări grele, plictisitoare, lucrări de natură psihologică inferioară. (…) Efectele surmenajului sunt dezastruoase. În anumite cazuri rămân nevindecabile. La un școlar surmenat atențiunea este micșorată, iar facultățile mintale scăzute. În afară de aceasta, vindecarea – dacă se poate face – este foarte anevoioasă și, ceea ce este mai grav, un surmenat odată vindecat, se surmenează foarte ușor a doua oară. Copiii surmenaților intelectuali se nasc cu debilități ale facultăților mintale. Surmenajul intelectual, fiind un pericol social, a atras atențiunea oamenilor de știință care, întruniți în congrese, au dat alarma pentru o schimbare a metodelor de învățământ.”, scria profesorul Capșa.
La vremea respectivă, pentru vindecarea surmenajului se recomanda repaus complet și somn. Pe lângă importanța exercițiilor fizice, articolul profesorului Capșa mai arăta că pentru evitarea surmenajului „factorul capital este talentul de a preda al profesorului. Dacă acesta știe să își facă lecția atrăgătoare, copiii vor fi atenți și vor căpăta antrenament, care știm ce rol important are în a învinge oboseala”.
Mai jos puteți citi și câteva studii de caz ale unor elevi din Neamț de la începutul secolului al XX-lea care au manifestat simptome de surmenaj. Câți dintre copiii de astăzi primesc ca recomandare „repaus complet și somn” pentru tratarea oboselii din cauza programei încărcate și câți dintre profesori reușesc să își facă lecțiile atrăgătoare?
*Grigore Capșa, Surmenajul școlar, în Revista Apostolul, anul III, nr. 35, octombrie 1937
