ALERTĂ! Incendiu de proporții pe Pietricica, ACUM! [IMAGINI] - Ziar Piatra-Neamt

ALERTĂ! Incendiu de proporții pe Pietricica, ACUM! [IMAGINI]

INCENDIU URIAȘ în Piatra-Neamț, pe Pietricica, vizibil din aproape tot orașul, ACUM, la ora 22.40. Pompierii sunt la fața locului. ISU Neamț transmite că arde vegetație uscată.

ACTUALIZARE: Incendiul a ajuns aproape de locuințele din zonă, vântul este foarte puternic și împiedică toate eforturile pompierilor. Potrivit unor localnici din zonă, focul se duce spre str. Schitului, spre vilele de pe deal. Oamenii, disperați, încearcă să își salveze casele.

  • „Pentru localizarea și lichidarea incendiului intervin forțe și mijloace de la Detașamentul Piatra Neamț. Au fost solicitate forțe și mijloace de la Detașamentele de pompieri din Roman și Târgu Neamț.”, a transmis ISU Neamț.
  • Poliția Locală a transmis: „Arde simbolul orașului Piatra Neamț! Trist! Dar suntem acolo sa ne asiguram ca toți cetățenii care locuiesc in apropiere vor fi în siguranță. Mai mult, oferim sprijinul de care este nevoie, echipajelor ISU NEAMT.”
  • Incendiul se poate propaga la locuințe și la o mănăstire. Se lucrează pentru împiedicarea propagării. Condițiile meteo sunt în continuare nefavorabile (vânt puternic).
  • Au fost solicitate forțe și mijloace de la ISU Iași și ISU Bacău. A fost anunțat operatorul economic.
  • Pe anumite străzi din zonă s-a întrerupt deja curentul electric în locuințe și iluminatul public. Localnici de pe strada Fermelor și Ciritei au spus că nu au curent electric și au primit următorul mesaj: „Pentru gestionarea unei situatii de urgenta am intrerupt alimentarea cu en. el. in PIATRA NEAMT str. FERMELOR pana in 01.12.2021 00:14”
  • Pe strada Fermelor sunt restricții de circulație, transmite IPJ Neamț.
  • Pentru moment, nu sunt afectate locuințe și nu s-a extins la fondul forestier.
  • Încă nu s-a stabilit cauza incendiului. Unii spun că s-ar fi propagat de la candelele din cimitirul din apropiere, alții că au văzut focuri de artificii în jurul orei 21.30. Mai sunt și alte presupuneri, dar nu le vom da curs, pentru moment. Așteptăm cauza oficială.
  • În jurul orei 23.30, primarul Andrei Carabelea a declarat: „Incendiul de pe Pietricica a fost domolit și nu mai reprezintă un pericol. Le mulțumesc echipelor de pompieri care au intervenit prompt și profesionist, reușind sa domolească rapid focul, chiar și în aceste condiții de vânt puternic, și sa preîntâmpine o tragedie cumplită. Este un incendiu de vegetație, dar există mai multe variante privind sursa lui – autoritățile ne vor spune la momentul potrivit. Important este că situația este sub control în acest moment. Sunt aici, împreună cu pompierii, vă voi anunța dacă apar informații noi. Sper ca focul să fie stins complet în curând.”
  • La Mănăstirea Pietricica se afla un echipaj cu autospecială pentru evitarea propagării.
  • Cabinetul veterinar Inovet Care din Piatra-Neamț roagă personalul ISU Neamţ / ISUJ Bacău, mobilizat pentru stingerea incendiului izbucnit în această seară pe dealul Pietricica din Piatra Neamț, să fie contactat pentru preluarea oricărui animal sălbatic ranit. Telefon Cabinet veterinar Inovet Care: 0770 948 683. Cabinetul prelia animalele sălbatice rănite/bolnave în vederea tratării, reabilitării și eliberării în natură.
  • La locul evenimentului se mai află Prefectul judetului și inspectorul șef al ISU Neamț.
  • De la ISU Iași, în sprijin se deplasează 2 autospeciale de stins incendii cu apă și spumă de capacitate mărită (din cadrul Detașamentul 2 Iași și Secția Tg. Frumos)
  • În jurul orei 00:23 ISU Neamț a transmis că incendiul a fost localizat și se lucrează pentru lichidare.
  • La ora 00.50, Primăria Piatra-Neamț transmite că incendiul de pe Pietricica a fost stins. Echipaje ale detașamentelor ISU ajutați de voluntari de la Biroul Managementul Situațiilor de Urgență și de la societățile Publiserv și Salubritas intervin pentru eliminarea tuturor riscurilor. Zona va fi supravegheatâ toată noaptea. „Mulțumim ISU Neamț pentru intervenția promptă!”, a transmis municipalitatea.

Revenim cu informații!

made in neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate