Consiliul Naţional de Etică: Victor Ponta nu a plagiat
O comisie tehnică a Consiliului Naţional de Etică a decis că teza de doctorat susţinută în anul 2003 de Victor Ponta nu este plagiat, respectă cerinţele academice din acea perioadă şi are un conţinut „relevant pentru tema aleasă”. Comisia arată că Victor Ponta a avut aport ştiinţific comparabil cu alte teze de doctorat susţinute la acea vreme.
„În urma analizelor efectuate s-a constatat ca procedurile în urma cărora domnul Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în ştiinţe juridice au fost în acord cu legislaţia în vigoare în 2003 şi nu se poate susţine calificarea de plagiat. Raportul comisiei independente relevă următoarele: teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă„, se arată în raportul comisiei tehnic, conform AGERPRES.
Toata Europa are plagiatori.
Dece sa n-avem si noi plagiatorii nostri?
Din aceasta dilema nu putem iesi !