Zece copii și mamele lor, fără posibilități financiare, au beneficiat de tratamente stomatologice în Piatra-Neamț

0

Marți, 9 noiembrie, 10 copii și mamele acestora, fără posibilități financiare, au fost beneficiarii unor tratamente stomatologice realizate la clinica Alexander M Dental Care din Piatra-Neamț. Micuții au fost însoțiți de voluntari ai Asociației Născută Înger din Piatra-Neamț, cărora li s-a alăturat consilierul local Florentina Moise. Dr. Alexandru Moraru a fost foarte deschis acestei inițiative care contribuie la sănătatea dentară a copiilor ce provin din familii defavorizate.

Astăzi am însoțit la stomatolog zece copii și pe mamele lor, care au probleme stomatologice, dar nu își permit să își trateze afecțiunile din cauză că nu au posibilități financiare. Așa că am făcut tot ce mi-a stat în putere și le-am înlesnit vizita la medicul Alexandru Moraru, din Piatra-Neamț.

Îi mulțumesc medicului stomatolog Alexandru Moraru pentru disponibilitatea manifestată, pentru consultațiile acordate, pentru tratamentele aplicate și nu în ultimul rând pentru consilierea pe care a făcut-o micuților și mamelor lor, vorbindu-le despre igiena orală și despre cât de important este să își mențină dinții sănătoși. Voi continua să însoțesc și alți copii la medicul stomatolog.

Azi am condus un prim grup, dar scopul meu este să fac și alte fapte bune. În viață ești important prin ceea ce faci pentru semeni, contează cum îi ajuți pe cei aflați la nevoie și ce decizii iei pentru a nu-i dezamăgi pe cei din jur. Empatizez ușor și mă implic mult! Dar dacă după eforturile mele apar oameni fericiți, bucuroși că ne-am cunoscut, sunt foarte mulțumită!”, a declarat Florentina Moise.

Vizita la dentist s-a dovedit a fi una plăcută, într-un mediu primitor, și deosebit de benefică pentru sănătatea micuților care nu vor mai avea parte o bună perioadă de timp de neplăceri cauzate de infecții, dureri, carii dentare sau alte probleme stomatologice. Din păcate, unii părinți nu își permit astfel de tratamente pentru copiii lor, care pot fi destul de costisitoare pentru o familie cu venituri minime, și acest lucru conduce pe termen lung chiar la pierderea dinților de la o vârstă destul de fragedă, precedată de infecții și dureri insuportabile. Educația merge mână în mână cu medicina, deoarece o minte sănătoasă trebuie să fie într-un corp sănătos.

Mulțumesc, Florentina Moise, în numele copiilor și al mamelor lor, pe care astăzi i-ai dus la stomatolog, pentru a beneficia de un consult de specialitate, consult pe care, fără ajutorul tău nu și l-ar fi permis vreodată, pentru că nu își permit financiar! Astăzi, prietena mea Flori ne-a aratat cât spirit de umanitate sălășluiește în sufletul ei și cum condiția de mamă o îndeamnă să sprijine orice copil aflat în nevoie. Multumesc Flori, că deși ai foarte multe proiecte , ți-ai făcut timp pentru zece micuți și mamele lor, să îi duci la dentist, susținând acest minunat proiect.

După această primă vizită la stomatolog, multe dintre durerile care îi chinuiau au luat sfârșit, iar problemele care s-ar fi acutizat în timp la nivelul dinților vor dispărea pentru totdeauna! Îți mulțumesc, Florentina Moise, că ai venit alături de mine, să îndepărtăm suferința din sufletele unor semeni cu care soarta nu a fost foarte bună! Mulțumesc și voluntarelor Roxana și Ioana pentru coordonarea beneficiarilor acestui proiect, mulțumesc domnului doctor Alexandru Moraru, mulțumim pentru dăruire și empatie.”, a declarat Carmen Suciu, coordonatorul Asociației Născută Înger Piatra-Neamț.

După cum mă cunoașteți, stomatologia pentru mine este la fel de importantă ca și familia mea frumoasă. De obicei, nu vorbesc despre oameni sau laud persoane, care sunt și implicate politic. Dar astăzi nu am cum. La solicitarea doamnei Florentina Moise, astăzi am avut musafiri copii din Piatra-Neamț și mămicile acestora care mi-au fost pacienți. O zi care m-a încărcat pozitiv. O altfel de zi, mai ales că am putut să susțin, prin fapte, intenția doamnei, care este de apreciat!
Dacă poti face un bine, fă-l fără să clipești! Doar așa poți simți bucuria din jur!
”, a declarat dr. Alexandru Moraru de la clinica Alexander M Dental Care.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate