Bărbat găsit mort pe un teren din Neamț – Avea doar 42 de ani
Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, echipajele medicale au fost solicitate ieri, 23 iunie la ora 20.04 într-un loc public din Todireni. La fața locului a fost găsit un bărbat în vârstă de 42 ani, decedat.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț a declarat pentru ziarpiatraneamt.ro următoarele:
La data de 23 iunie, ora 20.00, ca urmare a unei sesizări, polițiștii postului de Poliție Rurală Sagna s-au deplasat pe un teren situat între Todireni și Ghidion. La fața locului a fost identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 42 ani din Stănița. La examinarea sumară a corpului nu s-au găsit urme vizibile de violență. Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).