Salariile la DGASPC Neamț, poate după rectificare!

1

Aproape 1000 de angajați ai DGASPC Neamț riscă să rămână fără bani pentru următoarele 2 luni, deoarece șanse reale de suplimentare a bugetului astfel încât să acopere necesarul sunt abia după rectificarea bugetară ce ar putea avea loc în noiembrie, fără a se ști o dată exactă. Aceasta este concluzia ce reiese din  răspunsul primit de DGASPC Neamț de la Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție.

„La acest moment singura instituție centrală care are competența de a decide cu privire la majorarea sumelor destinate protecției copilului și persoanelor adulte cu dizabilități este Ministerul Finanțelor Publice“, se arată în răspunsul ANDPDCA.

Anexăm mai jos răspunsul primit.

 

Data viitoarei rectificări bugetare nu este stabilită, vehiculându-se informații că ar putea avea loc în luna noiembrie. Ulterior, după aprobările legale, banii se repartizează pe județele și apoi urmează să ajungă în bugetele fiecărei instituții. Toate acestea sunt proceduri de durată și astfel este posibil ca primele plăți salariale să se facă cu mare întârziere.

În aceste condiții, salariații anunță că vor continua mișcările de protest, pe 4 noiembrie fiind programată pichetarea Guvernului și a Ministerului de Finanțe de către sindicaliștii din asistență socială din mai multe județe din țară printre care și Neamț.

Precizăm că neplata salariilor a afectat grav angajații centrelor pentru copii, cei aproape 500 de asistenți maternali și salariații din aparatul propriu al Direcției, cu atât mai mult cu cât unii sunt infectați cu noul coronavirus sau sunt carantinați în centre pentru a îngriji bolnavii cu COVID 19.

La data de 23 octombrie 2020 erau pozitivi 260 de beneficiari și 120 de salariați din centrele aflate în subordinea DGASPC Neamț.

De la începutul pandemiei au fost confirmați cu COVID 19 peste 400 de angajați și, deși aveau dreptul conform legii să beneficieze de stimulentul de risc de 2.500 de lei, acesta nu a fost plătit niciodată.

  • Comunicat de presă DGASPC Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Marcica spune

    Trebue sa mai faca statul bani la fabrica de bani.Nu poate tipari nui hartie sau ce

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate