ULTIMA ORĂ: Bărbat găsit mort sub viaduct
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Bicaz, a fost găsit decedat astăzi, sub viaductul de la Poiana Largului.
Potrivit informațiilor transmise de către purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, corpul acestuia a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.