Trebuie să se descurce cu 140 lei pe lună… urmează să-i taie curentul…

0

Un bătrân de etnie romă, dar un om cu bun simț care încearcă să nu deranjeze pe nimeni, trebuie să se descurce cu 140 lei pe lună, ajutor social. Cei de la asistența socială au făcut tot ce au putut până acum și l-au ajutat de fiecare dată, dar nu au căi legale să îl ajute mai mult. I-au oferit locuință socială la care omul are plătite la zi chiria și întreținerea, dar nu a mai putut face față să plătească curentul și riscă acum în prag de iarnă să rămână fără energie electrică, adică pe întuneric și în frig.

Pietrenii îl cunosc, deoarece pentru a-și asigura existența omul mai cântă la acordeon în zona Muzeului de Istorie. Soția lui a decedat recent în spitalul de la Bisericani după ce ani de zile a fost ignorată de sistemul de sănătate, deși avea o boală incurabilă la ficat. Când am identificat noi cazul și am reușit să atragem atenția în mod public și să primească asistență medicală, femeia deja avea boala într-un stadiu prea avansat ca să se mai poată face mare lucru.

Dacă poate cineva să ajute acest om ne poate contacta la redacție 0765.234891. Noi vom face tot ce putem să strângem de la oamenii cu posibilități bani să îl ajutăm cu plata curentului la care s-au adunat în jur de 2.000 lei și cu ceva alimente.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate