Se montează noi marcaje rezonatoare în intersecția „morții” de la Căciulești

4

„Mă îngrijorează frecvența cu care au loc accidente rutiere în intersecția DN 15 Piatra Neamț – Roman cu DJ 156A (Roznov – Girov – Dobreni), la Căciulești, și tocmai de aceea am dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru creșterea siguranței rutiere în zonă.”, a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.

În perioada următoare, Consiliul Județean Neamț, prin societatea Drupo, va monta noi marcaje rezonatoare mai înalte decât cele vechi, care sunt foarte uzate din cauza traficului intens și a perioadei de când sunt utilizate.

„Din păcate, în acea intersecție au avut loc tot timpul tragedii, de multe ori cu pierderea de vieți omenești. Am fost preocupat mereu să luăm măsuri pentru semnalizarea intersecției, atenționându-i pe conducătorii auto să țină cont de regulile de circulație, doar că nu s-a întâmplat tot timpul așa. 
În ultimii ani, ne-am preocupat de semnalizarea corespunzătoare. Am iluminat intersecția, am realizat separatoare de sens tip insulă și am montat toate indicatoarele rutiere necesare pentru atenționarea șoferilor. Fac apel către toți participanții la trafic să respecte semnele de circulație din zonă și să acorde prioritate de trecere celor care tranzitează drumul național DN15 Piatra-Neamț – Roman.”,
a mai precizat Ionel Arsene.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. ROKKO spune

    Cel mai bun un sens giratoriu cu borduri de scuar până in intersectie din toate 4 directii cu burta de limitare a vitezei toata intersectia cu limitare de 30 km la ora la intrarea in sens cu radar si amenzi trimise acasa ca pe Franta,Belgia ,Olanda si atunci scapam de accidentele din acea intersectie.

  2. vasi spune

    un sens giratoriu,nu afecteaza fluiditatea traficului si reduce(aproape anuleaza) posibilitatea de a face accidente.

  3. gabi spune

    Trebuie sa mai fie si educati unii soferi.

  4. Gabriel spune

    Varianta montării unui semafor cu banda de leduri nu a fost încercată încă. Poate se ia în considerare

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate