[FOTO] Accident halucinant cu doi români implicați, în Austria. Unul a intrat direct în mașina de poliție
În noaptea de 9 spre 10 mai, pe A1, în Austria au avut loc o serie de accidente cu o dinamică cel puțin neobișnuită. Inițial autoritățile au intervenit la un accident care ar fi produs 2 victime, un șofer și pasagerul său. Autostrada a fost închisă timp de câteva ore, iar traficul a fost deviat, potrivit oe24.at.
Practic, un microbuz condus de un șofer bulgar a lovit un TIR condus de un român de 54 de ani. Șoferul român a pus avariile, dar din spate a fost lovit de un alt TIR, condus de un șofer ungur. În urma accidentului, șoferul din Ungaria, de 49 de ani, și pasagerul său au fost răniți ușor și transportați la spital, se mai arată în presa austriacă.
În timp ce poliția supraveghea zona și efectua cercetările în teren, nu se știe din ce motive un microbuz condus de un șofer român a lovit puternic o mașină de poliție. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, polițiștii neaflându-se în autoturism în momentul producerii accidentului. Cu toate acestea, mașina polițiștilor austrieci a fost puternic avariată.