Cauzele producerii accidentului de la Pîngărați, în care și-a pierdut viața un tânăr de 27 de ani, încă necunoscute
Conducătorul auto care și-a pierdut viața în accidentul de aseară, 4 octombrie din Pîngărați este un tânăr de 27 ani.
Potrivit informațiilor oferite de purtătorul de cuvânt la IPJ Neamț, Georgiana Moșu, tânărul conducea o autoutilitară pe drumul comunal DC 134, iar în localitatea Pîngărăcior, comuna Pîngărați, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un gard aflat pe partea stângă a sensului de deplasare. În urma impactului, șoferul a fost proiectat în afara cabinei, iar vehiculul s-a răsturnat și-a ajuns în pârău.
Trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cauzele producerii accidentului sunt încă necunoscute. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a desfășurat tragicul eveniment.
Mai multe detalii despre accident găsiți în articolul Accident grav în Pîngărați. Apelantul la 112 a anunțat că șoferul ar fi decedat