Festivalul Dacic Petrodava, ediția a III-a, și-a deschis oficial porțile

3

Sâmbătă, 26 mai, pe platoul Curții Domnești din Piatra-Neamț a debutat cea de-a III-a ediţie a Festivalului Dacic Petrodava, cel mai important eveniment de acest gen din zona Moldovei.

Publicul va avea, timp de două zile, parte de o călătorie în antichitate, cu trimitere la una dintre cele mai vechi aşezări umane de pe teritorul României – Cetatea Petrodava -, ce aparţine civilizaţiei dacice încă din secolul II î.Hr.

Festivalul a fost deschis oficial de primarul Dragoș Chitic, care i-a avut alături pe viceprimarul Bogdan Gavrilescu și pe prof. dr. Liviu Zgârciu, președintele Asociației Culturale pentru Istorie Vie.

După ceremonia de deschidere au fost inaugurate taberele şi atelierele meşteşugăreşti (de prelucrare a osului şi lemnului, monetărie, pentru întreţinerea echipamentelor, jocuri romane, plante dacice, fierărie, metaloplastie, antrenamente soldaţi şi gladiatori).

Tot pentru astăzi, în jurul orei 18:30 sunt programate prezentări şi demonstraţii de tehnică militară daco-romană, lupte de gladiatori şi dansuri antice, urmând ca la ora 20:00, publicul să asiste la primele confruntări dintre daci şi romani. Prima seară a festivalului se va încheia cu o paradă de noapte, cu torţe (la ora 21:00 se va pleca pe traseul Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotelul Ceahlău – Teatrul Tineretului).

Festivalul Dacic de la Piatra Neamt 2018

Publicată de Ziar Piatra Neamt pe Sâmbătă, 26 mai 2018

Duminică, 27 mai, taberele şi atelierele meşteşugăreşti vor fi deschide începând cu ora 12:00, iar după amiază, de la ora 16:15, sunt programate dansuri antice şi lupte de gladiatori. Începând cu ora 17:00 va avea loc ultima confruntare între daci şi romani. O jumătate de oră mai târziu, trupele vor saluta publicul, moment ce va marca închiderea ediţiei din acest an a „Festivalului Dacic Petrodava”.

Festivalul Dacic Petrodava va fi cu siguranță pe gustul publicului, mai ales că la ediția din acest an vor participa cele mai mari trupe de reconstituire istorică antică din România: Garda Apulum din Alba-Iulia, Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca și Geto-Dacii din Moldova, cu un efectiv de peste 100 de reenactori.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. AntiProşti spune

    O idioțenie!
    Şi dacă politicienii pietreni tot au deschis capitolul ăsta, pe când un festival al mileniului negru?

    1. Ap spune

      E cam trist dacă pentru tine o pagină vie de istorie este o idioțenie. Doar pentru că nu ai înțeles conceptul, nu înseamnă că eforturile unor oameni implicați ar fi în zadar.

    2. xx spune

      Esti USR-ist? Numai astia care in sraful de conducere la virf au aproape numai alogeni au o ura intestina fata de romini pe care ar vrea sa-i conduca-unde?-spre integrarea completa ca si colonie

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate