Centrul Local „Sf. Iosif Muncitorul” din Piatra-Neamț: 28 de copii și tineri au depus Promisiunea Cercetașului
Ziua de duminică, 4 martie, a fost una importantă pentru cercetașii Centrului Local Sf. „Iosif Muncitorul” din Piatra-Neamț. 28 de copii și tineri au depus Promisiunea Cercetașului.
Momentul solemn a avut loc în cadrul sfintei liturghii, cu o încărcătură emoțională mare și cu fericire în sufletele noilor scout-iști. Familia cercetașilor s-a mărit și toți luptă pentru același scop: să lase această lume un pic mai bună decât au găsit-o.
Cercetaşii României fac parte din Organizaţia Mondială Scout, întemeiată de către Lordul Baden Powell, în urmă cu peste 100 de ani (primul camp –anul 1907,insula Brownsea, Anglia). O.N.C.R. (Organizaţia Naţională Cercetaşii României) , este o organizaţie non-profit, care se ocupă de educaţia non-formală, prin acţiune, a tinerilor cu vârste cuprinse între 6-18 ani.
Cercetăşia urmăreşte dezvoltarea intelectuală, spirituală şi fizică, punerea tânărului în echilibru cu Dumnezeu, cu sine însuşi, cu aproapele şi cu natura. De asemenea ea urmăreşte formarea unor tineri responsabili disponibili în a contribui la clădirea unei lumi mai bune. Mottoul cercetaşului este: „GATA ORICAND!”
sursa: Centrul Local „Sf. Iosif Muncitorul” Piatra Neamț – Cercetașii României