PSD+ALDE au intrat singuri pe teren la CJN dar nu au reușit să câștige meciul pentru buget
Ședința de CJN de azi nu s-a ținut din lipsă de suficienți consilieri județeni. Deși de la ședință au lipsit liberalii și PMP-iștii, PSD+ALDE ar fi trebuit să aibă un număr suficient de consilieri județeni, 18, pentru a ține ședința, dar unul era bolnav iar consiliera PSD Olga Nistor era plecată în China, la această ședință lipsind și fizic din sală.
Uite așa, PSD-iștii au fost singuri pe teren dar în formație incompletă, așa că au plecat la vestiare.
Dincolo de faptul că PSD+ALDE nu au reușit să iasă la număr și liberalii au fugit de dezbatere, prin nevotarea proiectelor de azi nu a fost blocat doar bugetul, care este foarte important pentru județ, ci și două proiecte cu iz penal de care vom vorbi cu altă ocazie dacă nu ne-o iau iar înainte cei de la DNA cu vreun comunicat de presă.
Desigur că nu bănuim că liberalii din Consiliul Județean ar ști care sunt adevăratele probleme din spatele lipsei lor de la ședințe. Ei cred că fac doar opoziție pe buget sau pe alte lucruri care i-ar încurca pe PSD-iști. Nici vorbă. Liberalii doar nu înțeleg că sunt niște marionete în lupta altor liberali pe bani mulți și interese mari.
Iosub Robert
Neparticiparea la sedinte e o mare prostie!Probabil, domnii consilieri sunt manevrati de sefi pentru niste interese personale (lucrari la Apa Serv, de exemplu…).