Ocuparea posturilor unice, vacante din primării
A fost emis în data de 18 aprilie a.c. Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor privind procedura de transmitere a solicitărilor de ocupare a posturilor, la nivelul ordonatorilor principali de credite ai bugetelor locale.
Procedura de lucru prevede că ordonatorul principal de credite al bugetului local întocmeşte o notă motivată referitoare la posturile vacante unice pentru care se solicită avizul privind ocuparea acestora, pe care o transmit Instituţiei Prefectului. Această notă trebuie să cuprindă: justificarea necesităţii ocupării posturilor vacante, justificarea încadrării în categoria de post unic, posturile vacante unice şi încadrarea în plafonul maxim de cheltuieli repartizat . În termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea Notei, Instituţia Prefectului a verificat respectarea prevederilor legale, a analizat temeinicia informaţiilor cuprinse în notă şi a comunicat ordonatorului principal de credite al bugetului local punctul de vedere al acestuia.
Instituţia Prefectului întocmeşte, lunar, o analiză a solicitărilor primite şi întocmeşte o situaţie centralizatoare pe judeţ a solicitărilor considerate ca fiind argumentate în mod corespunzător şi care pot face obiectul ordonanţei de urgenţă. Această situaţie este transmisă Ministerului Administraţiei şi Internelor care va întocmi o situaţie centralizatoare la nivel naţional, ce va fi prezentată Guvernului pentru avizare. Tot Instituţia Prefectului va comunica avizul favorabil sau nefavorabil fiecărui ordonator principal de credite, în parte. Dacă primesc aviz favorabil, unităţile administrativ – teritoriale vor putea demara procedura legală pentru ocuparea acestor posturi.
Pentru luna iunie, Instituţia Prefectului a transmis Ministerului Administraţiei şi Internelor, pe data de 2 iunie, situaţia solicitărilor de ocupare a posturilor unice, vacante pentru judeţul Neamţ. În urma verificărilor, Instituţia Prefectului a considerat justificate şi în concordanţă cu legislaţia şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor solicitările primăriilor Piatra Neamţ, Boghicea, Ceahlău şi Dochia.
Stiri Neamt