Activitati de instruire la Centrul Social Speranta
Municipalitatea pietreană, în parteneriat cu Organizația Alianța pentru Unitatea Rromilor, Asociația Forumul German Neamț și Asociația Mission Kreis Ost Europa din Regiunea Ahan-Germania, a demarat proiectul “Învăț să-mi câștig singur existența”.
Obiectul proiectului îl reprezintă dezvoltarea unui grup de inițiativă în cadrul comunităților de rromi din municipiul Piatra Neamț și sprijinirea acestora în vederea atragerii de resurse financiare în scopul înființării unei întreprinderi sociale. În acest sens vor fi selectate 8 persoane de etnie rromă care vor primi intrucția necesară, teoretică și practică, pe o perioadă de 12 luni, în vederea învățării meseriei de confecționer.
La sfârșitul instruirii practice și teoretice, cursanții vor constitui un Grup de Inițiativă cu personalitate juridică în vederea înființării unui atelier de croitorie sau vor putea individual să-și desfășoare meseria de confecționer.
Activitățile instruire din cadrul proiectului se vor desfășura la Centrul Social Speranța. Asociația Mission Kreis Ost Europa a donat prin Forumul German Neamț 8 mașini de cusut a căror recepție a fost făcută ieri (28 aprilie a.c.). Tot în data de 28.04 a avut loc la Centrul Social Speranța întâlnirea de lansare a proiectului, întâlnire la care au participat reprezentanți ai tuturor părților implicate în proiect.
Stiri Neamt