Unii ar vrea să uităm: Instituția Prefectului Neamț a încălcat legea în mod evident

3

Vedem acum în spațiul public discuții legate de lipsa de reacție a Instituției Prefectului Neamț în legătură cu unii aleși locali care ar trebui demiși pentru că au fost găsiți ca fiind incompatibili sau în conflict de interese sau alte cauze. Nu le dezbatem aici pentru că ni se pare foarte jenant ce se întâmplă. Un ales local care a fost atât de incompetent încât a intrat în incompatibilitate sau conflict de interese înseamnă că nici pentru el nu e în stare să facă ceva, cu atât mai puțin pentru oamenii care l-au ales, deci trebuie să fie demis pe loc. De partea cealaltă, nici ANI nu e vreo instituție europeană normală, existând doar în Romania și aplicând legi care nu se regăsesc niciunde în spațiul UE.

Azi vrem să ne amintim cum arată un abuz veritabil al Instituției Prefectului Neamț. Ca exemplu ne vom referi la momentul în care Instituția Prefectului l-a demis pe Vasile Pruteanu din funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț. Pruteanu a ieșit într-o conferință de presă la PNL, el fiind membru PDL și a spus că va candida din partea USL. Deși Instituția Prefectului nu avea nicio hârtie din care să reiasă că Pruteanu a demisionat din PDL sau că s-a înscris în PNL, la ordin politic Prefectul a făcut conferință de presă și l-a demis pe Vasile Pruteanu doar în baza faptului că a văzut în presă ce a declarat acesta în legătură cu candidatura sa la alegerile ce urmau să aibă loc.

Ilegalitatea comisă a fost certificată de Instituția Prefectului, deoarece l-am întrebat în fața camerei de luat vederi pe domnul prefect daca are ceva la baza emiterii ordinului de demitere a lui Pruteanu, o hârtie de demisie din partid, o adeziune ceva și a răspuns că NU, are la bază doar ceea ce a văzut la televizor.

Atât timp cât demiterea ILEGALĂ a unui președinte al Consiliului Județean Neamț a rămas nesancționată, înseamnă că Instituția Prefectului poate face orice vrea ea și niciodată nimeni nu va păți nimic. Deja a făcut foarte multe ilegalități dacă e să ne uităm numai la cum au fost înstrăinate prin retrocedări ciudate pădurile Neamțului și ne dăm seama că Instituția Prefectului nu este doar reprezentantul Guvernului în teritoriu, ci și unealta, dar și scutul celor care jefuiesc de 27 de ani acest județ.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Stefan spune

    De acord, s-a schimbat ceva de atunci?!

  2. Celentano spune

    Domnul Birlic nu a făcut măgarii mici!!! Domnul Birlic are fata de om corect.

  3. Privitor spune

    Institutia (in cazul oamenilor de paie ajunsi sefi) e a celui ce numeste seful de institutie, pe atunci prefectura era a infractorului de dupa gratii, acum …., se simte un puternic „suflu” de Tg. Neamt – problema e a relativitatii si inversarii valorilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate