Plata pensiilor în luna aprilie se va face cu 2 zile mai devreme
Având în vedere apropiatele Sărbători Pascale și din dorința de a veni în sprijinul beneficiarilor de pensii, Casa Națională de Pensii Publice și C.N. Poșta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a devansa plata pensiilor cu două zile.
Astfel, în luna aprilie, plata pensiilor la domiciliul pensionarilor se va realiza în perioada 12 – 26 aprilie, iar în cazul pensionarilor avizați la domiciliu (persoane care nu au fost găsite acasă) plata se face până la data de 27 aprilie, la ghișeele poștale.
Pentru a asigura realizarea acestei măsuri, conducerea CNPP a întreprins toate diligenţele în vederea întocmirii documentelor de plată şi transmiterii acestora către oficiile poştale în vederea achitării drepturilor de pensie conform noului calendar, se specifică într-un comunicat al CNPP.