Polițiști 24 din 24 de ore: legalitate, moralitate și spirit civic

1

politisti-la-datorie

”A fi polițist nu presupune doar să fii acel om în uniformă care își desfășoară activitățile 8 ore pe zi și apoi pleacă liniștit acasă, a fi polițist presupune să dai dovadă de valori indispensabile desfășurării profesiei: legalitate, moralitate și spirit civic 24 din 24 de ore, sa fii acel om al legii de la care societatea are așteptări, având responsabilitatea permanentă de a asigura un climat de siguranță și conviețuire pașnică.”

 Sunt multe cazuri, în care polițiștii intervin pentru salvarea de vieți,  în timpul lor liber, un lucru firesc, de altfel, pentru orice cetățean.

Aducem în atenție două cazuri în care un agent de poliție rutieră din cadrul Poliției orașului Bicaz a intervenit și a oprit două persoane ce intenționau să se arunce de pe baraj. Acesta a avut flerul de a anticipa intenția sinucigașă și a intervenit la timp, convingând persoanele să renunțe la acțiune.

Într-un alt caz de tentativă suicid, un agent din cadrul Poliției orașului Roznov, în timp ce patrula pe raza de competență, a observat o persoană suspectă în zona albiei râului Bistrița și a intervenit imediat, oprind persoana de la o acțiune regretabilă.

O altă situație, în care polițiștii IPJ Neamț au demonstrat că fac onoare uniformei pe care o poartă este un caz de prindere în flagrant a unui minor, imediat după săvârșirea faptei de furt.  În luna august 2016, un ofițer de poliție din cadrul Serviciului Criminalistic, aflat în timpul său liber a fost martorul unui furt de geantă în zona Dărmănești, moment în care, nu a stat pe gânduri, ci a plecat în urmărirea tânărului.  În toată această intervenție a fost angrenat și un agent de poliție care, tot în timpul său liber, aflându-se în zonă, și-a observat colegul și pornit în urmărirea hoțului. Acesta a fost prins de cei doi polițiști  la câțiva metri de locul faptei, partea vătămată recuperându-și bunurile.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Ungureanu Vasile spune

    Nu stiu cum se face dar de cate ori vad o masina de politie pe drum, indiferent ca e de la rutiera sau locala, parca le lipseste ceva: oare aceste masini nu sunt echipate cu centuri de siguranta? Nu de alta dar nici unu din cei vazuti de mine nu aveau asa ceva peste burtica, sau burdihan dupa caz

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate