Bunica în comă alcoolică, copilul de 3 ani în mijlocul străzii
Joi, 25 august, în jurul orei 17.00, în cartierul Mărăței un copil de 3 ani umbla plângând pe mijlocul străzii, printre mașini, și niciun șofer nu oprea să vadă ce e se întâmplă. Bunica micuței, pentru că era vorba de o fetiță, zăcea lată, răpusă de alcool, lângă niște tomberoane.
A fost anunțat cazul la 112, un echipaj de poliție și o ambulanță s-au deplasat la fața locului, dar nu au putut să facă mai nimic în afară de a o trezi pe femeie, care, în final, a plecat pe trei cărări cu fetița de mână. Legislația din România nu permite celor de pe ambulanță să ducă un astfel de specimen la spital si nici poliției să o rețină, deoarece ambele instituții nu au ce face cu copilul. O situație total absurdă.
Femeia e o cunoscută a poliției pietrene, ea fiind de loc
din Războieni. Din ce a declarat ea, copilul ar fi al unui băiat de-al ei. Individa, împreună cu bărbatul ei au fost de mai multe ori clienții poliției pentru cerșetorie și
scandal. Problema pe care este obligatoriu să se autosesizeze cei de la protecția copilului este aceea că fetița este folosită exclusiv pentru a cerși, este lăsată nesupravegheată și nu este dusă niciodată noaptea acasă, ci doarme alături de alți oameni ai străzii în zona livezii de la Sala Sporturilor. Înainte micuța, împreună cu alți minori folosiți la cerșetorie stăteau între dărâmăturile de la fostul ICIL.
Dacă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ nu se implică, această fetiță și ceilalți copii folosiți de familia din Războieni riscă să moară minori. Numai norocul și faptul că bețiva a căzut răpusă de alcool lângă o stradă unde nu se circulă cu viteză au făcut ca astăzi această fetiță de 3 ani să nu fie lovită de o mașină, dar mâine …