Primele declarații oficiale despre oprirea concertului Carla’s Dreams de la Galleria Mall din Piatra-Neamț
Sâmbătă, 21 mai, la sediul Primăriei Piatra-Neamț, primarul Dragoș Chitic a organizat o conferință de presă pentru a face primele declarații oficiale cu privire la oprirea concertului Carla’s Dreams ce s-a desfășurat în cursul serii de vineri, 20 mai, în incinta Galleria Mall. La conferință a participat și directorul Poliției Locale, Eugen Pancu.
Primăria municipiului Piatra-Neamț nu a primit solicitare de autorizare a concertului Carla’s Dreams
„Am aflat cu îngrijorare despre evenimentele care au avut loc aseară, la un concert al îndrăgitei trupe Carla’s Dreams, desfășurat într-un complex comercial privat din Piatra-Neamț. Menționez că Primăria Piatra-Neamț nu a fost informată și nici nu a primit vreo solicitare de autorizare a acestui concert. Consider că decizia organizării acestui spectacol într-un spațiu închis a fost cel puțin neinspirată, dacă nu și ilegală, aspect ce va rezulta din anchetele în derulare. Totodată, constat că organizatorii au dat dovadă de iresponsabilitate, punând în pericol securitatea participanților. Solicit tuturor instituțiilor statului responsabile să cerceteze ceea ce s-a întâmplat, să fie drastice în aplicarea sancțiunilor față de cei vinovați și să ne prezinte un raport public. Mulțumesc membrilor trupei Carla’s Dreams pentru faptul că au oprit spectacolul, dând dovadă de înțelepciune și responsabilitate. Pentru că au declarat că iubesc orașul Piatra-Neamț și oamenii de aici si pentru că este o formație foarte îndrăgită de pietreni, lansez trupei Carla’s Dreams invitația de a susține un concert în orasul nostru cu ocazia Zilelor Orașului Piatra-Neamț, eveniment care va avea loc în perioada 23-26 iunie. Concertul va fi organizat și susținut de municipalitatea pietreană, în aer liber, pe platoul Curții Domnești, în condiții de siguranță maximă pentru toți participanții.”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Autorizația de funcționare a complexului comercial urmează să fie verificată de organele abilitate. Galleria Mall riscă să fie închis
„Am luat legătura cu domnul Pancu, șeful Poliției Locale, și am dispus un control amănunțit în ceea ce privește respectarea autorizației de funcționare a complexului emisă de Primăria Municipiului Piatra-Neamț. Se vor lua cele mai drastice măsuri și, dacă va fi cazul, chiar vom retrage această autorizație dacă ea nu a fost respectată.”, a completat Dragoș Chitic.
Organizatorul a solicitat sprijinul ISU, Ambulanței și Jandarmeriei
„Am avut discuții cu ISU, cu Ambulanța, cu Poliția Județului Neamț pentru a-mi forma o imagine despre ceea ce s-a întâmplat acolo și despre cum au fost înștiințate instituțiile responsabile legat de acest eveniment. În mod oficial, organizatorul a solicitat ISU prezența cu autospeciale și oameni autorizați. S-a solicitat și prezența Ambulanței, a fost trimis un echipaj și s-a apelat la Jandarmerie pentru asigurarea măsurilor de ordine publică. ”, a precizat Dragoș Chitic.
ISU Neamț a solicitat oprirea concertului, iar trupa Carla’s Dreams a comunicat publicului decizia luată
„Este depusă o sesizare la Poliția Municipiului de către trupa Carla’s Dreams, care reclamă că organizatorul nu a luat măsurile necesare privind siguranța participanților la acest concert. Poliția cercetează cazul, iar eu am solicitat să se aplice în mod drastic legea. Colonelul Ioan Nițică a precizat faptul că la ora 20:20 ISU a solicitat public Carla’s Dreams să oprească spectacolul. Totodată, ISU, din ceea ce mi-au spus, chiar începând cu ora 20:15, a oprit accesul tinerilor de la parter la etaj.”, a precizat domnul primar.
Cluburile și spațiile în care se desfășoară astfel de evenimente, în vizorul autorităților
„Nu vreau ca tinerii din acest oraș să fie expuși, nu vreau ca tinerii să nu se simtă în siguranță. Solicit instituțiilor să controleze toate localurile și toate spațiile în care se desfășoară astfel de evenimente pentru a preveni incidente nedorite. Spațiile în care merg tinerii să se distreze trebuie să fie în siguranță.”, a mai menționat Dragoș Chitic.
Citiți mai multe detalii în Concert Carla’s Dreams, cu public numeros, întrerupt de echipajele ISU și organizatori.
M. I.
CAM MULTE COMENTARII SI NU SE STIE CINE ARE DREPTATE.
„Concertul va fi organizat și susținut de municipalitatea pietreană”. Pai nu era vorba ca ii invita pe cei de la Carla’s ?
Interesant este ca, in afara de riscul de lesin sau chiar pierderea vietilor omenesti, in speta a tinerilor in acest caz, nu s-a luat in considerare riscul furturilor din buzunare care exista intr-o foarte mare masura in asemenea aglomeratii „organizate”! Fetitei mele in varsta de 13 ani i s-a furat telefonul Samsung si banii, am gasit-o cu greu pe o banca plangand pentru ca nu avea cum ajunge acasa dupa acest nenorocit de concert!!! Am avut noroc amandoua, eu sa o gasesc, ea sa fie gasita de mine, dupa ce m-am „plimbat” prin tot Galleria Mall printre fete schimonosite de caldura si oboseala si prin jumatate de oras cu taxiul. I-am intuit deplasarea si am gasit-o ca prin minune, neputand nici sa o contactez telefonic!!! Domnule primar interimar, exista o statistica corecta a furturilor care au avut loc cu ocazia acestui „eveniment”??? Sau dumneavoastra incurajati, prin neglijenta si lipsa preventiei, criminalitatea si riscul social organizat? Va multumesc pentru responsabilitatea de care ati dat dovada ca auto-ales al acestui oras si sunt convinsa ca veti avea bunul simt sa renuntati la candidatura pentru Primaria orasului!!!!
A fost foarte cald. Iar eu fiind cu mai multi prieteni… mai ales ca unei fete din grup ii si era rau. Ar fi leşinat daca ar fi incercat sa se bage ca mine. Imi pare bine ca eu si cei cativa prieteni cu care eram am iesit afara, dat fiind ca toti ne-am gandit ca am fi leşinat din cauza căldurii (tin sa menţionez ca toti eram rosii la fata). Parerea mea, a fost total neinspirat sa se tina concertul înăuntru. Cel mai bine ar fi fost afara, in parcarea din fata mall-ului.
Nu este adevărat. Nu cei de la isu au oprit concertul ci cei de la Carla’s Dreams
Rușine domnule primar interimar
ADMIN: Mai postac de rahat … nu mai încerca tu sa manipulezi folosind comentarii in ziarpiatraneamt.ro.
Ia de aici filmarea când ISU a dispus artiștilor sa oprească concertul …. și înghite în sec …
Pai si unde ne invita la zilele orasului, pe malul Bistritei la iarmaroc…? 🙂
Domnule Admin o singura curiozitate am , de ce apare acest articol sponsored pe Facebook ? De ce tineti neaparat sa vada toata lumea ca primarul interimar nu are nici o vina ? xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
ADMIN: Acest articol este sponsorizat si promovat cat de bine s-a putut deoarece pietrenii au fost bombardati cu informatii neoficiale și mai ales neasumate și mincinoase de natura să panicheze populatia si sa destabilizeze viata acestui oraș. E de datoria noastra sa informam corect si sa contracaram orice informatie mincinoasa care ar putea strica gratuit imaginea acestui oras.
Sperăm ca instutuțiile abilitate sa nu stea cu mainile incrucisate si sa ia masuri pentru că este clar că o manipulare mincinoasă a unei asemenea emotii poate crea panică si revolte. Nu este normal ca cineva sa isi permită sa plateasca pe internet promovarea intensiva a unor mesaje de natură sa creeze tulburari sociale. Noi am contracarat cum am putut aceste mesaje … de acum in colo este treaba autorităților sa vadă cine e in spatele lor ….
A doua intrebare era de prost gust asa ca cine te plateste pentru astfel de comentarii trebuie sa iti dea doar jumatate din bani ca a doua intrebare nu a aparut 🙂
Am fost si eu acolo si parerea mea e ca nici nu ar fi trebuit sa inceapa concertul. Inca de la 7 era plin de lume si inca erau rauri de oameni care veneau spre mall. In fata mall-ului era o masina a ISU, situatia ar fi putut fi anticipata. Chiar si formatia ar fi putut sa aprecieze inainte de a incepe ca nu sunt conditii prielnice pentru un concert, nu sa astepte sa lesine spectatori si apoi sa improaste cu noroi.
Ai dreptate,Silviu!jegoși au fost,jegoși mai sint!si la asta ma refer la părinții cate n au știut sa si educe copii,cu toate ca,ei ,părinții,cred ca daca ii lăsa de capul lor….le fac educație….hm!
Ce mai fiecare era pe interes, nu au ieşit destui bani cât să le ajungă
Rusine sa le fie celor care au organizat concertul. 1 la mana Carlas Dreams nu este trupa care sa stranga 200 de oameni trebuia sa se anticipeze prezenta masiva de spectatori,si doi la mana chiar am invatat nimic dupa tragedia Colectiv????? Fratilor chiar trebuie sa se mai intample si alte tragedii ca sa ne faca sa fim constienti si responsabili??? Rusine organizatorilor!!!!!!
Se pare ca în România tot ce e anormal ia locul normalului..
Asa e la noi.. Pana vom ajunge normal ca trebui sa curgă multa apa pe Bistrița…. Interesele financiare sunt prioritare.
Bai da astia de ce nu au organizat concertul undeva afara?? parca nu stiau ca la 3 mii de oameni nu va fii asa!! puteau sa fie mai organizati sa-l faca undeva afara!!!!!
Când vrei să scapi de răspundere dai asemenea declarații, dar nu se poate ca într-un oraș pe care îl conduci să nu știi despre modul în care s-a organizat un asemenea concert! Explicațiile sunt tardive!
Cert este că se putea întâmpla o tragedie, iar răspunderea aparține autorităților municipiului!
Dl. primar interimar pare a fi de pe o altă planetă când afirmă că organizatorii spectacolului nu aveau autorizație de la primărie!!
SERIOS? Trebuiau să ,,moară oameni” ca autoritățile să-și facă datoria???
De această dată, facebook-ul i-a jucat feste neinformându-l de acest mega eveniment? Sau Acarul Păun e vinovat pentru toate?
Mă întreb, dacă totul ar fi fost un succes, cine s-ar fi împăunat cu meritul reușitei evenimentului?
Întrebări care, oricum, nu vor avea un răspuns!!!
Am fost si eu acolo.am urcat sus dar caldura era insuportabila si am decis sa cobor imedeat.nu pot sa cred cum e posibil sa aiba loc un concert intrun spatiul inchis …unde pe o suprafsta de 200metri patrati sa incape in jur de 5000de oameni.rusine sa le fie
Norocul nostru ca astia nu sant romani ca mureau acolo mai multi ca la colectiv respec si ciste moldovenilor care nu se vand pe bani ca noi !!!!!
Mă întreb cine o fi chemat trupa sa concerteze,de ce gratis,și cine are monopol asupra mall-ului ce se va deschide în iarna!!!!Atenție când se spune ca se va merge pana la închiderea mall-ului actual!
Tu dormi pe tine.de la deschiderea molului(de vreo 10 ani) in acea sala se dau spectacole mai mari sau mai mici,toate cluburile din oras care pregatesc tinere sperante au acces acolo gratuit.Cind au estimat public mare au dat spectacole afara si nu putine.Interesul este a proprietarilor izraelieni se asi promova magazinul care acum este scos la vinzare
nu este adevarat la ora 20:30 pe scena de la galeria se canta : iar in jur de 9:00-9;30 cei din trupa au oprit concertul…si nu cei de la I.S.U….si acest concert trebuia tinut afara fratailor in parcare inchidea toate intrarile..si era loc pentru..4000 de spectatori nu de 200 cum ieste in interior…dar na romania e tara tuturor posibilitatilor
Ba chiar unul din pompieri le-a transmis sa încheie concertul ;). informează-te
Domnule Iosub, avea dreptate domnul Harbuz cand spunea ca luati bani de la dl. Dragos Chitic.
ADMIN: Dacă domnul x sau dumneavoastră… sau altcineva aveți cunoștință de astfel de fapte si nu stiți unde sa mergeti va ajut eu :
– Poliția Piatra Neamt – Str, Eroilor, nr. 16. Piatra Neamt
– Parchetul Piatra Neamt – Str.M.Eminescu nr.28, Piatra Neamţ
Hai pa !
Ai perfecta dreptate Casiana
”Colectiv” partea a doua!!!
Pe baza faptului ca e gratis un concert nu trebuiau sa permită accesul decât conform numărului locurilor de pe scaune si se desfășura concertul fara asa mare tam-tam. Le place sa fie in centrul atenției-artiști, deh- si o fac prea tare pe interesanți.
Care scaune? :)))
Eu ma intreb de ce nu l au facut afara….
cum sa faci un concert in 20 mp? putea face in centru ca inainte , pe carlomanu si nu se mai intampla nimic. astia nu au invatat nimic de la colectiv?
Acest concert ca si multe altele de 10 ani incoace este organizat de patronii izraelieni ai molului pentru asi promova propria afacere.Vine omul; la concert mai cumpara ceva din magazin sau doar vede si revine.Toate cluburile ce pregatesc tinere sperante vin acolo si dau spectacole gratuit si se dau chiar mai multe pe saptamina,cind a fost cazul cu artisti mari spectacolele s-au dat afara
Si când ma gândesc ca era sa-mi duc copilul acolo.Rușine. Rușine
Sigur nu,organizatorul este proprietarul izraelian al molului sa-si promoveze afacerea
Si ce simplu scapa domn’ primar Chitic…da oare cine i organizatorul…nu el?…
Conducerea Galleria Mall…domnu Filip
Oare??? Nu i cu iz electoral…nu prea cred…curios ??? Sa fim seriosi astia e prima data dupa mult timp sa mai dea un spectacol…si a naibii inauntru magazinului…ca pana la asta toate erau afara in parcare nu conta anotimpul
Daca dormi pe tine afla ca in acea sala se dau spectacole mai mici sau mai mari cel putin saptaminal,toate cluburile din oras ce pregatesc tinere talente au acces gratuit acolo si avem tineri de valoare care se ridica de aici.Spectacolele mari s-au dat afara in curte
Oare ?….nu .nui cu iz electoral….
Si nu e primul concert indoor!!!!
Asta cu primarul e vinovat,suna ca o replica a lui Gadea cand urla ca e vina lui Basescu.Primarul nu trebuie sa stea dupa fundul celor care aveau obligatia de a se asigura ca au toate documentele necesare organizarii unui astfel de spectacol.Nu-mi amintesc sa fi organizat primarul spectacole in astfel de spatii.Hai,nu mai aruncati scenarii debitate la un pahar de pufoaica.
Jos conducerea Galleria
Dom’le, suferim de prostie cronică: cerem demisia cuiva privat! Hai să o cerem pe a primarului interimar, a prefectului și a președintelui consiliului județean!
„Organele abilitate”, „anchete in derulare” . Vorbim de parca am avea profesionisti in domeniu! Polita locala ! Baaaaa! Sunteti niste nulitati plasate politic, fara pregatire profesionala! Sunt curios cum ati pronuntat „Carla’s Dreams”. Imi este sila pentru ca traiesc in acest oras provincial, subdezvoltat, plin de tarani si unde copchilaraia imbracata ieftin se inghesuie si isi da duhul sa vada moca o trupa. Ne facem de rahat in toata tara. Macar sa ramanem dracului anonimi. Acolo ne e locul. Nu sa mai si aparem pe toate posturile!
Cu tot respectul, m-am uitat la poza ta si mi-am dat seama despre cine vorbesti in comentariul acesta, consider ca domnul primar face mereu comentarii adecvate si niciodata ireale. Este trist sa vezi replici de genul acesta despre oamenii langa care traiesti si pe care pana la urma i-ai ales sa ii ai langa tine. Daca esti atat de dezgustat de acesti „tarani” de ce nu pleci intr-un loc cu oameni educati, care spun „copiii” si nu „copchilaria” ca taranii din Piatra Neamt.
Prin ce metode ai parvenit de-ti pute de orasul si oamenii linga care ai trait,ceai dat societatii care te-a educat.Nu te obliga nimeni sa ramii aici,dar cu nivelul de cultura nu ai unde te duce
Macar să mai vină
Cica nu stia :)))))
Pai nu stia,nu acuza daca nu ai dovezi!Dl.Dragos Chitic cand spune ceva asa este,are simtul raspunderii!
Lasa ca vin alegerile acusika 🙂
daca are simtul raspunderii acest domn de ce artistul si’a intrerupt concertul din cauza nesocotintei? era vina artistului,a publicului sau a organizatorului la cererea cuiva?se pare ca din nou avem intrebari suspecte fara raspuns la fel ca la colectiv.banii sa fie problema?