Aroganță marca PSD la Adunarea Generală a Acționarilor de la Apa Serv

Câțiva jurnaliști din presă am avut obrăznicia de a merge să cerem să asistăm și noi la ședința AGA de la Apa Serv unde conducerea companiei trebuia să prezinte un raport asupra crizei apei, un subiect care indiscutabil este de mare interes public.psd-ofenseaza
Majoritatea celor prezenți la această ședință, începând cu directorul Apa Serv și terminând cu reprezentantul primăriei Piatra-Neamț, și-au dat acceptul ca presa să fie prezentă și să filmeze ședința, dar s-au opus PSD-iștii Dan Constantin și Radu Tudorel, care au refuzat accesul presei pe motiv că ședința nu este publică.
Așadar PSD-iștii ne-au explicat că nu avem ce căuta la o ședință unde se discută de bani publici, unde toți cei prezenți sunt plătiți din bani publici, la o companie care funcționează din banii noștri.
Drept urmare, așteptăm cu interes ca PSD-iștii să facă o conferință de presă și să vă spună ei ce nu am avut noi voie să vedem și să filmăm, deoarece ar fi o mare aroganță din partea social-democraților ca în prag de alegeri să ține secrete probleme ce-i privesc pe 99% dintre pietreni.
Stând și privind la acțiunile din ultima vreme a unor social-democrați, stau și mă întreb dacă nu cumva au PSD-iștii în plan să piardă alegerile la Piatra-Neamț și pentru asta fac tot ce le stă lor în putință să facă numai greșeli și să enerveze pe toată lumea.

I.R.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și