Evenimente care s-au petrecut în 31 iulie
Iată câteva dintre evenimentele care au avut loc în data de 31 iulie.
1431- Prima atestare internă a oraşului Piatra Neamţ.
1782- Caragea Vodă a înfiinţat primul paşaport, “Păsuşul”, pentru a putea călători în alte ţări.
1784- A murit filosoful, prozatorul, dramaturgul şi criticul de artă francez Denis Diderot, personalitate de prim plan a culturii franceze din epoca Luminilor, principalul iniţiator şi redactor al Enciclopediei franceze („Jacques fatalistul”, „Călugăriţa”, „Paradox despre actorul de comedie”, „Visul lui d`Alembert”) (n.05.10.1713).
1827- S–a produs cel mai cumplit incendiu la Iaşi. O treime a oraşului, cu locuinţele de pe “Uliţa mare” şi Curtea domnească, cade pradă flăcărilor.
1866- S-a născut matematicianul şi astronomul Nicolae Coculescu, fondator, în 1908, al Observatorului astronomic din Bucureşti (m.05.11.1925).
1883- S-a născut pictorul german Erich Heckel, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai expresionismului, cofondator al comunităţii artistice Die Brücke („Clovn în faţa oglinzii”, „Portul Hamburg”) (m.27.01.1970).
1886- Moare Franz Liszt compozitor şi pianist de origine maghiară (n. 22.10.1811)
1914- A fost asasinat Jean Jaurès, figură reprezentativă a socialismului francez, fondatorul ziarului „l’Humanité” şi al Partidului Unit Socialist Francez (n.03.11.1859).
1932- Partidul Naţionalist German al Muncitorilor câştigă peste 38% din voturi la alegerile din Germania.
1944- S-a născut Geraldine Chaplin, actriţă americană, fiica lui Charlie Chaplin.
1949 – S-a născut Mircea Baniciu, vocalist, chitarist şi compozitor român (Phoenix, Pasărea Colibri).
1957- La Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti a intrat în funcţiune primul reactor atomic românesc de cercetare.
1976- NASA publică faimoasa fotografie „Faţa de pe Marte”, făcută de Viking 1.
1986- A murit Iustin Moisescu, al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986) (n.05.03.1910).
2005- A murit economistul olandez Wim Duisenberg, primul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) şi cel care a introdus moneda unică în Europa, supranumit “părintele euro” (n.09.07.1935).