9 DECEMBRIE – ZIUA INTERNAŢIONALĂ ANTICORUPȚIE

0

anticoruptieConvenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a stabilit data de 9 decembrie ca fiind Ziua Internaţională Anticorupţie.

Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei. De asemenea, declaraţia Primei Conferinţe Anuale şi a Adunării Generale a Asociaţiei Internaţionale a Autorităţilor Anticorupţie, susţinută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autorităţile competente să aplice prevederile relevante ale Convenţiei pentru a stabili şi întări sistemul de luptă împotriva corupţiei, precum şi încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei Internaţionale Anticorupţie.

Data de 9 decembrie, declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite Ziua Internaţională Anticorupţie, reprezintă un prilej pentru a ne aminti că trebuie să ne asumăm bătălia pentru prevenirea şi combaterea corupţiei la nivel individual. O societate curată nu poate deveni  realitate fără asumarea principiilor etice, a transparentei şi a responsabilităţii propriilor acţiuni. Sunt valorile asupra cărora ar trebui noi, fiecare individ în parte, să veghem vigilenţi.

Corupţia reprezintă una dintre cele mai serioase ameninţări la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi. Altfel spus, corupţia ne afectează pe toţi şi slăbeşte respectul pentru lege. Tocmai de aceea este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte.

Direcţia Generală Anticorupţie prin Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamț doreşte atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel, sens în care, pe data de 9 decembrie organizează activitatea intitulată „Calc-o în picioare!”.

Această campanie a demarat în anul 2013, la sediul IPJ Neamț și sediul Serviciului Poliței Rutiere. În anul 2014, campania s-a desfășurat la sediile I.J.J. Neamț (la data de 9 decembrie) și I.S.U. Neamț (la data de 10 decembrie), iar în anul 2015 au fost vizate Serviciile Publice Comunitare cu sediul în Mall Central.

S-a considerat oportună continuarea acestei campanii de conștientizare a fenomenului corupției, iar la data de 9 Decembrie 2016, planșele realizate pentru acest moment (60 de planșe format A3, cu imagini sugestive pe teme de corupție) vor fi postate la intrarea în sediul Instituției Prefectului Neamț și Consiliului Județean Neamț (ora 7,30), pentru a fi călcate, la propriu, în picioare, la intrarea în serviciu de către lucrătorii celor două instituții. Cu această ocazie vor fi diseminate și calendarele 2017, având inscripționat sloganul campaniei: „Calc-o în picioare!”.  Activitatea are drept scop conştientizarea publicului cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.

Sub aspect mediatic, a fost realizat și un spot audio-video, care a fost diseminat către organismele media din județ, în vederea promovării la data de 9 Decembrie, pe canalele acestora.

În acelaşi timp, se doreşte responsabilizarea cetăţenilor şi funcţionarilor publici, în sensul de  a lua atitudine şi de a sesiza Direcţia Generală Anticorupţie de fiecare dată când iau cunoştinţă despre implicarea unor lucrători M.A.I. în fapte de corupţie. În vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Afacerilor Interne, amintim acestora Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă. Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numărul de telefon 0233/234008, 0233207000 int. 20845, aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamț,  precum şi la adresa de e-mail neamt.dga@mai.gov.ro

SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE NEAMȚ

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate