84928 de țigarete și 43 de litri de alcool confiscate în luna iunie

2

În luna iunie, polițiștii de investigarea criminalității economice au confiscat 84928 de țigarete și 43 de litri de alcool, recuperând un prejudiciu de circa 17000 lei
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul IPJ Neamț au continuat în luna iunie a.c. acţiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităţilor economice și, în special, pentru combaterea contrabandei cu țigări și alcool.
În urma activităţilor desfăşurate sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii nemțeni au constatat 21 de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, dintre care 16 privind operațiuni ilegale cu țigări iar 5 cu alcool și au confiscat 84928 de țigarete și 43 l de alcool, fiind recuperat prejudiciul de aproximativ 17000 lei.
Pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia sunt cercetate 20 de persoane, care riscă sancțiunea prevăzută şi pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi conform art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.
Totodată polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile constatate, în valoare de 21500 lei

Sursa IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. mickey999 spune

    Pfaaaaaai…nu mai poti trage un fumuletz nici nu mai poti sa razi o cinzeaca de secarica de raul cod(r)ului vamal.

    Pai pe vremuri cind ma duceam cu bunicul la piatza aia care nu era arsa atunci radea bunicu’ o secarica si o braga, radeam si eu o cinzeaca de secarica colosa la capul podului( braga ma cam jena la pipi) si nu era nici un Cod Vamal!!
    Sa fi avut vreo 6-7 anishori pe vrmea aia.

    Phaaaai ce vremuri…….

    1. mickey999 spune

      E drept….mai luam si cite o Pufoaica sau un PL-500 dar din astea luam cind m-am facut mai marisor si devenisem mai antrenat…deh….vremuri bune nu aiureli .

      Ce BMW-uri? Ce Mercedez-uri?? Aiureli!
      Pentru o secarica eram in stare de orice.

      Codul Vamal…..Codul Fiscal, Codul lui Oblete fiert!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate