80 de spectacole înscrise la Festivalul de Teatru Piatra Neamț

0

Vineri, 5 iunie, a fost ultima zi de înscrieri la Festivalul de Teatru Piatra Neamț – cea mai veche manifestare de profil din țară, care își propune să aducă în atenția publicului spectacole de marcă ale peisajului național, realizate cu şi de către tineri artişti. PLEDEZ PENTRU TINE(RI) este un festival construit sub formă de concurs, care se adresează tinerilor creatori de teatru – actori, regizori, scenografi – cu vârste de maxim 35 de ani, atât din sectorul independent, cât și de stat.
Misiunea Teatrului Tineretului este de a susţine şi promova tinerii artişti din domeniul teatral, iar prin organizarea festivalului, TT-ul își propune să creeze un cadru propice pentru exprimarea și afirmarea acestora. După o absență de trei ani, PLEDEZ PENTRU TINE(RI) își reia locul în peisajul național al festivalurilor de teatru, revenirea lui fiind salutată cu entuziasm de către tinerii creatori. Absența acestui festival a fost resimțită nu numai de către organizatori și publicul local, ci și de către comunitatea culturală națională.
În anii 2012 și 2013, Festivalul de Teatru Piatra Neamț a fost suspendat, în lipsa unui spațiu de joc adecvat, clădirea TT aflându-se într-un amplu proces de renovare. În 2014, lipsa fondurilor a împiedicat desfășurarea unei noi ediții. În această toamnă (11-21 octombrie 2015), PLEDEZ PENTRU TINE(RI) revine la Piatra Neamț, pe scena Teatrului Tineretului.
Pentru această ediție a festivalului au fost înscrise un număr de 80 de spectacole (produse în perioada ianuarie 2014 – iunie 2015), ceea ce face ca misiunea criticului de teatru Oltița Cîntec, selecționerul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, să fie extrem de dificilă. Interesul manifestat de către trupele de teatru și numărul mare de spectacole înscrise în festival confirmă valoarea pe care PLEDEZ PENTRU TINE(RI) a câștigat-o de-a lungul timpului.

afis

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate