50 de zile de îngrijiri medicale în urma unei bătăi

0

Poliţiştii Postului de Poliţie Stăniţa au reţinut pentru 24 de ore un  bărbat de 32 de ani, din aceeaşi localitate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.

La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Stăniţa au fost sesizaţi de către un bărbat de 54 de ani, din Stăniţa, despre faptul că la data de 29 martie a.c. a fost lovit de către un bărbat de 32 de ani, din aceeaşi localitate, fiindu-i provocate leziuni ce au necesitat aproximativ 50 de zile de îngrijiri medicale.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că la data de 29 martie a.c., în urma unui conflict, bărbatul de 32 de ani l-ar fi lovit cu pumnii în zona feţei pe cel de 54 de ani. În cauză a fost dispusă schimbarea încadrarii juridice a faptei din infracţiunea de lovire sau alte violenţe în infracţiunea de vătămare corporală.

Poliţiştii au reţinut persoana în cauză pentru 24 de ore, în arestul IPJ NEAMŢ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală, urmând ca astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de arestare preventivă. 

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate