365 de ani de la trecerea la cele vesnice a marelui cronicar Grigore Ureche

Grigore Ureche, unul dintre cei mai mari cărturari români din prima parte a secolului XVII, s-a stins din viaţă la 17 aprilie 1647. Nascut la finele secolului al XVI-lea, Grigore a fost fiul boierului Nestor Ureche, purtator de solii la Poarta Otomana si mare vornic al Tarii de Jos in timpul domniei lui Ieremia Movila. Grigore Ureche s-a scolit la Lvov, in Ucraina, la Scoala Fratiei Ortodoxe, unde a dobandit o cultura enciclopedica. A studiat limbile clasice, retorica, poetica, istorie, geografie. Dupa ce a revenit in tara, una dintre celei mai importante functii a fost aceea de sfetnic apropiat al lui Vasile Lupu, iar incepand cu 1642 a devenit mare vornic al Tarii de Jos, calcand pe urmele tatalui sau.

Opera sa de capatai este Letopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă. Lucrarea a fost scrisa spre sfarsitul vietii sale si a avut ca baza documentara manualele slavone de curte, cronica Poloniei a lui Joachim Bielski, o cosmografie latina si alte documente care prezentau evenimente istorice din perioada medievala. Versiunea originală a circulat într-un mediu foarte restrâns și s-a pierdut foarte de timpuriu, la baza tuturor copiilor ulterioare din a doua jumătate a sec. al XVII-lea și până astăzi stând versiunile interpolate ale lui Simion Dascălul. Alți copiști, ca Misail Călugărul și Axinte Uricariul au adăugat la rîndul lor unele pasaje. Majoritatea interpolărilor au fost identificate, unele chiar de Miron Costin. Astăzi se păstrează 22 de copii manuscrise, conținînd integral sau parțial cronica lui Ureche. Prima publicare a textului s-a făcut în 1852, de către Mihail Kogălniceanu.

„Letopiseţul Ţării Moldovei” nu este scris în limba slavonă, ci în limba română, pentru prima dată în istoria cronografiei ţării. Cronica cuprinde perioade de la întemeierea Statului Moldovenesc în 1359 pînă la domnia lui Aron vodă (1594), cînd se întrerupe brusc, probabil din cauza morţii cărturarului, deşi acesta avea intenţia de a ajunge cu descrierea evenimentelor pînă în timpul domniei contemporanului său Vasile Lupu. Locul central în cronică îl ocupă fără dubii epoca glorioasă a lui Ştefan cel Mare, al carui portret realizat de Grigore Ureche a devenit celebru.

Nicolae Manolescu: „Ca și «Cazania», ca și «Psaltirea în versuri», «Letopisețul» a fost citit și copiat imediat după redactarea lui, interpolările, ca și continuarea lui de către Costin arătând că stârnise emulație. Ca să aibă acest succes, trebuia să răspundă unor așteptări. De aici tot acel amestec de noutate și de vechime, de spirit științific și de providențialism religios, de pipăire prudentă a izvoarelor și de invocare a semnelor divine, de pătundere psihologică și de moralitate preoțească. Nu cred că se poate afirma tranșant că Ureche a fost un umanist sau, din contră, un fatalist medieval. Prima noastră cronică este, în ansamblul ei inextricabil de observare rece a atrocității și de creștinească perplexitate de ironie cultă și de inocență populară a stilului, o operă clasică a prozei istorice.”

A murit în anul 1647 în satul Goești din ținutul Cârligăturii și se spune ca a fost înmormântat într-o criptă de la mănăstirea Bistrița din Moldova. In aceasta manastire din Neamt, la nord-est, se afla mormantul atribuit cronicarului Grigore Ureche, mormant pregatit pentru tatal sau, Nestor Ureche, dupa cum rezulta din inscriptia de pe lespede: “Aceasta groapa s-a gatit si facut din porunca dumisale Ureche Nestor, marele vornic al Tarii de Jos”. Nestor Ureche a fost înmormântat în ctitoria sa de la Secu, iar din moment ce Grigore Ureche a folosit pentru elaborarea cronicii sale Pomelnicul şi Letopiseţul scrise la Bistriţa, se presupune că osemintele deshumate aici în 1932 reprezintă resturile omeneşti ale marelui nostru cronicar, aşezat pentru veşnică odihnă în 1647.