36 de stări conflictuale sesizate prin 112 într-o singura zi. Căldura să fie de vină?

0

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit în vederea soluționării celor 91 de sesizări primite de dispecerii IPJ Neamț, majoritatea semnalărilor, respectiv 36 fiind făcute pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, dintre care 31 de scandaluri.

Ponderea a reprezentat-o mediul rural cu 65 de sesizări, doar 26 fiind înregistrate în mediul urban.

În urma intervențiilor au fost aplanate 31 de stări conflictuale, fiind sancționate contravențional 12 persoane pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, tulburarea ordinii și liniștii publice conform Legii 61/1991 Rep. și au fost constatate 13 infracțiuni, în 6 cauze persoanele fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Din totalul sesizărilor 8 au fost neconfirmate, în patru cazuri fiind aplicate sancțiuni contravenționale pentru alertare nejustificată a organelor de poliţie conform Lg. 61/1991 Rep. și apelare abuzivă conform OUG 34/2008.

Readucem în atenția publicului prevederile OUG 34/2008, referitoare la situațiile în care se impune apelarea numărului 112, respectiv conform art. 2 „numărul unic pentru apelurile de urgenţă se apelează atunci când este necesară intervenţia agenţiilor specializate de intervenţie, pentru asigurarea asistenţei  imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.”

Totodată apelarea abuzivă se reține atunci când semnalarea se face “în mod repetat sau cu rea intenţie, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie, sau pentru a aduce injurii operatorilor”

Atragem atenția că și alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, se pedepsește cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, conform OUG 34/2008.

Pe această cale, sfătuim cetățenii ca pentru situațiile în care nu se impune intervenția de urgență a organelor abilitate și pentru evitarea blocării numărului unic de urgență 112, să se adreseze direct Polițiilor municipale sau orășenești, ori polițiștilor din mediul rural, în vederea soluționării sesizărilor acestora.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate