Teodor Petru Moldovan „Pit”, nominalizat la Gala Ambasadorilor Nemțeni. Votează și tu!

0

Teodor Petru Moldovan „Pit” a fost nominalizat la Gala Ambasadorilor Nemțeni, categoria Artă Vizuală

Acesta poate fi votat online până la data de 10 noiembrie, accesând următorul link: ambasadorinemteni.ro/teodor-petru-moldovan/

Tot la categoria Artă Vizuală, au fost nominalizați și următorii nemțeni: fotograful Ciprian Babor scriitorul și profesorul Gheorghe Hibovschi, actrița Nora Covali și regizorul Daniel Sandu.

Pe 23 noiembrie îi vom cunoaște, prin votul nemțenilor și al unui juriu de înaltă ținută, pe cei cu care ne mândrim la nivel județean, național și internațional! Printre ei s-ar putea număra anul acesta și cameramanul și realizatorul de emisiuni Teodor Petru Moldovan, însă numai cu ajutorul voturilor dumneavoastră.

Teodor Petru Moldovan „Pit”

Născut pe 11 iunie 1963, la Piatra-Neamț, Teodor Petru Moldovan, cunoscut sub numele de „Pit“, și-a dedicat ultimii 11 ani artei și culturii, depășind de foarte multe ori granițele județului, prin realizarea unor emisiuni, pentru un post de televiziune local. Interviurile sale, realizate cu personalități memorabile ale artei și culturii, rămân repere pentru mulți dintre noi.
Absolvent al Rareșului și Institutului Pedagogic Bacău, nominalizatul la secțiunea „Artă vizuală“ își dorește să continue munca de documentare și, „înarmat“ cu cameră de filmat și microfon, să imortalizeze personalitățile care fac cinste țării și lumii, spre bucuria telespectatorilor săi!

Gala Ambasadorilor Nemțeni, ediția a II-a, organizată de Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, este o ocazie de recunoaștere publică a personalităților nemțene care s-au făcut remarcate pe parcursul ultimului an, iunie 2017 – iunie 2018.

Evenimentul este dedicat celor care au contribuit decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului românesc, extins și peste granițele țării.

Publicul poate vota candidații preferați prin intermediul sistemului electronic pus la dispoziție, până pe 10 noiembrie. Se permite acordarea unui singur vot oricărui candidat de pe aceeași adresă de IP, într-un interval de 24 de ore. (click AICI pentru vot)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate