20 de ani de la infratirea municipiului Piatra-Neamt cu Roanne

0

Inainte de toate este de apreciat atentia deosebita acordata de doamna viceprimar Monica Anton copiilor cu autism , atentie pe care o salutam si opinam ca este un pas important in umanizarea autoritatilor locale .
Vom trece foarte repede peste faptul ca o data ajunsa in Franta , delegatia pietreana a cam fost vaduvita de prezenta domnului Gheorghe Stefan care avea alte treburi mai importante de rezolvat …..
Autoritățile din Piatra-Neamț au ajuns joi, 15 noiembrie, la Roanne, în Franța, pentru a participa la manifestările ocazionate de aniversarea a 20 de ani de la înfrățirea mu­nicipiului Piatra-Neamț cu orașele din regiunea Roanne: Roanne, Malby, Riorges si Villerest. Reprezentanții municipalității au fost primarul Gh. Ștefan, viceprimarul Monica Anton, consilierul local PSD Neculai Timaru și consilierul local PDL Ana Monda. Autoritățile noastre au fost primite oficial în Roanne vineri, 16 noiembrie, iar reve­nirea în Piatra-Neamț a avut loc pe 19 noiembrie.

Cooperarea dintre cele doua oraşe a implicat în egală măsură atât administraţia publică locală din Piatra Neamţ şi Roanne, cât şi societatea civilă si instituţiile de învăţământ şi cultura din cele două oraşe.

Asociaţia de prietenie “Piatra Neamţ – Roanne” a fost înfiinţată în august 1992 cu scopul de a susţine şi dezvolta acţiunile şi iniţiativele in cadrul înfrăţirii oraşelor Piatra Neamţ şi Roanne. Colaboreaza cu asociatia franceza “Le Roannais Piatra Neamt” infintata in Roanne cu acelasi scop.

Obiectivele ei sunt următoarele: promovarea cooperării în toate domeniile şi cu precădere în cele cultural, social, sportiv- turistic, economic; stabilirea de relaţii directe între membrii celor două comunităţi, în spiritul civismului, umanismului, respectului identităţii istorice şi culturale fiecărei naţiuni.

Prin intermediul acestor două asociaţii au fost realizate: Programul de formare profesională a tinerilor “Leonardo da Vinci”, în colaborare cu Colegiul Tehnic de Transporturi Auto, schimburi profesionale între specialiştii din serviciile municipale, relaţii directe între angajaţii spitalelor din cele două oraşe, schimburi de experienţă între Colegiul Naţional “Petru Rareş“ din Piatra Neamţ şi Liceul “Jean Puy” din Roanne, olimpiadele francofoniei, culturii şi artelor organizate de “Amitie -Partage” (concurs internaţional de literatură şi desen, pe o temă stabilită anual de partea franceză), donaţii de carte franceză, sprijin financiar şi material pentru elevii talentaţi, ajutorarea tinerilor care la 18 ani părăsesc instituţiile de ocrotire socială ale statului.
Cooperare în domeniile
– administratie publică, servicii publice – schimb de experienţă şi formare profesională
– educaţie – formare profesională în cadrul programului Leonardo da Vinci al UE, în parteneriat cu municipalitatea din Roanne şi Centre Formation dApprentis du Roannaise
– protectie socială – acţiuni derulate la nivelul municipalităţilor şi al asociaţiilor de prietenie “Piatra Neamt – Roanne” si Association “Les Roannais – Piatra Neamt”
– schimburi culturale, schimburi de carte, evenimente expozitionale, spectacole artistice, activitati sportive pentru copii si tineret etc.
– Aniversarea a 10 ani de la prima înfrăţire a municipiului Piatra Neamţ, septembrie 2002
– Donaţii de autobuze
– Stagii de formare profesională pentru funcţionari şi medici
– Deputatul Nicolin Yves, fost primar al orasului Roanne, este cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ
– 13-18 aprilie 2008-proiectul „Objectif Roumanie”- un grup de tineri ciclisti ne-au vizitat orasul-schimburi culturale, educationale si interumane. In cadrul schimburilor interculturale stabilite intre tarile noastre in anul 2008 cu ocazia turului „Paris-Beijing” pe bicicleta si in special prin proiectul „Obiectiv Romania”, 32 de francezi din care 22 tineri cicloturisti au avut ocazia să descopere orasul Piatra Neamt.
– 1-15 iulie 2009- proiectul „Objectif Roumanie, 2009”- un grup de tineri ciclisti români (12 elevi si 7 insotitori) au vizitat orasul Roanne-schimburi culturale, educationale si interumane, In baza invitatiei adresate de catre Federatia Franceza de Cicloturism, la Saptamana Europeana a Tineretului. În cadrul acestei saptamani de cicloturism, alaturi de tinerii ciclisti francezi, au fost derulate schimburi interculturale, tinerii români au descoperit patrimoniului local, au avut loc intalniri cu unitati scolare si au participat la un eveniment european pentru tineri cicloturisti. Proiectul a fost organizat de Comitetul Departamental de Cicloturism Loara, cu sprijinul direct al primariilor din Saint Bonnet le Chateau, Firminy si Roanne, Liga Regionala de Cicloturism si Federatia Franceza de Cicloturism.
– În luna iulie 2010- două tinere studente din Piatra Neamţ au răspuns propunerii municipalităţii din Roanne de a lucra trei săptămâni pe perioada vacanţei, in serviciile publice ale Administraţiei locale franceze.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate