20 august – Centenarul nașterii omului de cultură Zoe Dumitrescu – Buşulenga

0

 „Pierderea obişnuinţei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninţă planeta, pentru că slăbeşte intelectul, puterea de gândire, şi te face să uiţi limba.”, Zoe Dumitrescu-Buşulenga

Se împlinesc astăzi, 20 august, 100 de ani de la naşterea omului de cultură Zoe Dumitrescu – Buşulenga, cercetător, eseist, filosof şi pedagog.

Zoe (în grecește viață) Dumitrescu – Buşulenga s-a născut la 20 august 1920, la Bucureşti, părinţii săi fiind Nicolae Dumitrescu, de profesie jurist, şi Maria Apostol, filolog.

Parcurge cursurile Şcolii Centrale din Bucureşti şi, în paralel ia lecţii de muzică la Conservatorul „Pro-arte”. A iubit foarte mult muzica şi ar fi devenit, probabil, o faimoasă muziciană, dacă n-ar fi trebuit să renunţe la această pasiune după ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză.

A făcut studiile superioare juridice şi filologice de la Universitatea Bucureşti, obţinând diplome în anglo-germanistică şi istoria artelor, dar şi în ştiinţe juridice.

Despre această perioadă a vieţii, Buşulenga declara: „Pentru mine însă, important era, la început, să driblez noua doctrină care încerca să se încuibe la noi… marxismul, dublat, fireşte, de ateism. Am intrat în facultate într-o vreme amarnică… Eminescu era făcut socialist, toată cultura românească se transforma într-o cultură pre-comunistă. La seminarii faceam contrariul a ceea ce se făcea la cursuri. Studenţii au simţit imediat asta, omul tânar înţelege repede aceste lucruri, şi atunci toţi veneau la mine. Am început cu Eminescu, fiindcă el era ţinta tuturor. Încercam să-l arăt în lumina adevarată, cât se putea, fiindcă eram controlaţi. Am făcut tot felul de acrobaţii, de interpretări de text, ca să ajungem indirect la adevăr; acestea s-au spus cu jumătate de gură.”

În 1970 şi-a susţinut doctoratul cu teza Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor.

În perioada 1948 – 1971 a străbătut toate treptele didactice de la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, devenind şi şef al Catedrei de Literatură Comparată, din 1974. În acelaşi timp a fost şi redactor la Editura pentru Literatură şi cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu” din Bucureşti, pe care îl va conduce din 1973, redactor şef al publicaţiilor academice „Revista de istorie şi teorie literară” şi „Synthesis”.

Alte funcţii deţinute au fost cele de vicepreşedinte al Uniunii Femeilor din Republica Socialistă România, în 1966, deputat în Marea Adunare Naţională, vicepreşedinte al Academiei de Studii Sociale şi Politice, din 1970, preşedinte al Comitetului Naţional Român de Literatură Comparată, membru corespondent (1974 – 1990) şi titular, din 22 ianuarie 1990, al Academiei Române, vicepreşedinte al acesteia, în perioada 2 februarie 1990 – 18 februarie 1994, director la «Accademia di Romania» din Roma, între 1991 şi 1997. A fost, de asemenea, membră a mai multor instituţii străine, Comitetul Executiv al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată (1973 – 1979), «Académie Européenne des Sciences et des Arts», cu sediul la Paris (1988), Academia «Europaea», cu sediul la Londra (1993).

A publicat volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice, memorialistică , prefeţe ori postfeţe la ediţii din operele unor mari scriitori români şi străini, unele traduse în limbile germană şi engleză, iniţiator şi coordonator al unor sinteze de istorie literară la Institutul „George Călinescu” etc.

A debutat în 1963 cu monografiile Ion Creangă şi Mihai Eminescu, după care au urmat Surorile Brontë (1967), Renaşterea, umanismul, şi dialogul artelor (1971, 1975), Sofocle şi condiţia umană (1974), Eminescu – cultură şi creaţie (1976), Periplu umanistic (1980), Eminescu şi romantismul german (1986), Eminescu. Viaţa – Opera – Cultura (1989), Muzica şi literatura (3 vol., 1986, 1987, 1992), Itinerar cultural european (2001), Caietul de la VăratecConvorbiri şi cuvinte de folos (2007) ş.a.

A primit, pe parcursul vieţii, numeroase premii şi distincţii, precum Ordinul bulgar Sf. Metodiu şi Chiril – în anul 1977, Ordine al Merito della Repubblica Italiana în grad de Comandor – în anul 1978, Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România – în anii 1986 şi 1989, Premiul internaţional Herder – în anul 1988, Premiul „Adelaide Ristori” – în anul 1993, Ordine al Merito della Repubblica Italiana în grad de „Grande Ufficiale” – în anul 1996 şi Ordinul naţional Pentru Merit, în grad de Ofiţer – în 2003.

Deşi au existat voci care, după 1989, i-au imputat cedările în faţa regimului lui Nicolae Ceauşescu, imaginea ei a rămas aceea a unui om al cărţii. După moartea soţului său, Apostol Buşulenga, s-a retras la Mănăstirea Văratec unde, din 2005, s-a călugărit sub numele monahal de sora Benedicta.

După 1989 s-a retras la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, iar în 2005 s-a călugărit, devenind Maica Benedicta. Moare un an mai târziu, la 5 mai 2006, fiind mormântată la Mănăstirea Putna.

surse: radioromaniacultural.ro, enciclopediaromaniei.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate