194 de ani de la nașterea Episcopului Melchisedec Ștefănescu

Episcopul Melchisedec Ștefănescu, (născut la data de 15 februarie 1823, la Gârcina, județul Neamț și decedat la 16 mai 1892, în Roman) a fost unul din cei mai luminați ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX.

Cel ce va rămâne cunoscut cu numele de cleric Melchisedec Ștefănescu se naște la 15 februarie 1823, în familia lui Petru și Ana Ștefănescu, purtând numele de botez Mihail Ștefănescu. Tatăl și bunicul au fost preoți în satul Gârcina, iar mama era fiica preotului Ion Focșa din Negrești.

Studiile şi le-a făcut la Seminarul de la Socola (1834 – 1841 și 1842/43), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 – 1851), unde a obţinut titlul de „magistru în teologie şi litere”. Activitatea didactică şi-a desfăşurat-o ca învăţător în Şerbeşti – Neamţ (1841-1842), apoi la Seminarul de la Socola unde a fost profesor timp de 10 ani, iar între 1856 – 1861 a fost profesor şi director la Seminarul din Huşi. În această perioadă a publicat numeroase manuale didactice, majoritatea prelucrate după cele ruseşti.

În 1843 primeste tunderea monahala cu numele de Melchisedec, iar în anul următor este hirotonit ierodiacon la Socola.
În 1853 a fost hirotonit arhimandrit, iar între anii 1861-1864 a fost locţiitor de episcop la Huşi. Printr-un decret semnat de Al.I. Cuza a fost numit episcop eparhiot al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865 – 1879). Pe 22 februarie 1879 a fost ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte (16 mai 1892). A fost unul dintre istoricii de seamă ai vremii sale şi a publicat documente slavone, inscripţii şi însemnări din bisericile din Moldova, monografii de eparhii, biografiile unor ierarhi etc.

Însuflețit patriot, a luptat pentru unirea Principatelor, fiind ales membru în Divanul Ad-Hoc (1857), a sprijinit reformele lui Al.I. Cuza și Războiul de Independență, a fost ministru al Cultelor (1860), membru de drept în Senatul României și i se încredințează o misiune politică în Rusia (1868). Precursor al ecumenismului, a fost delegat de Sf. Sinod la Conferința vechilor catolici de la Bonn (1875). Ca membru al Sf. Sinod, a prezentat o serie de memorii pentru prosperarea vieții bisericești, ameliorarea stării materiale a clerului, dar mai ales în legătură cu recunoașterea autocefaliei. A trimis tineri la studii în Rusia (Gavriil Musicescu, Silvestru Bălănești, Constantin Nazarie ș.a.).

În primăvara anului 1879, episcopul Melchisedec este chemat să păstorească Eparhia Romanului, pe care o conduce cu demnitate şi intelepciune duhovniceasca timp de peste treisprezece ani. Ca mare organizator al treburilor bisericesti si luminat pedagog, episcopul Melchisedec dă o mare amploare Seminarului de la Roman. Multi din ucenicii săi care au făcut seminarul la Roman au ajuns renumiţi preoti, misionari, profesori si episcopi. De asemenea, cu binecuvântarea sa, se construiesc numeroase biserici noi prin sate, pe care le sfinteste personal, se înnoiesc unele mănăstiri şi schituri ca: Bogdana, Sihastru si Măgura din judetul Bacău; sau Buluc, Tarniţa, Lepşa si altele din judetul Vrancea. Ajută personal la ridicarea unor şcoli pentru luminarea poporului, iar la Spitalul din Roman, pe lângă obişnuitele vizite duhovnicesti, acorda subvenţii pentru ajutorarea bolnavilor saraci.

Prin testament, creează o fundație din care să se acorde burse de studii la Academia duhovnicească din Kiev; biblioteca și colecția sa numismatică le-a dăruit Academiei Române.

După o viaţă plină de osteneli şi nu putine încercări pentru cinstea Bisericii Ortodoxe şi folosul credincioşilor, episcopul Melchisedec îşi dă obştescul sfârşit, la 16 mai, 1892.

Episcopul Melchisedec Ștefănescu a fost un ierarh cu o largă orientare, înţelegere şi deschidere către aspectele contemporane lui, cu o dorinţă sinceră de a-şi pune întregul potenţial cu care Dumnezeu l-a înzestrat în slujba Bisericii şi a semenilor.