153 de ani de la fila de istorie pe care am vrea să o uităm

3

Acum 153 de ani conservatorii și liberalii radicali au format o coaliție denumită în istorie ”monstruoasa coaliție”. Aceștia au trimis noaptea grup de ofiţeri cu pistoalele scoase care au intrat în palat peste
Alexandru Ioan Cuza și l-au silit să semneze abdicarea.

Ulterior,  domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să se îmbrace în haine civile şi a fost scos din palat, soldaţi din gardă primind ordin să stea cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Așa de tare se temeau complotiştii de posibile reacții violente a soldaţilor, cu toţii fii de ţărani împroprietăriţi de Alexandru Ioan Cuza.

O răsturnare rușinoasă a puterii politice din România de care e bine să nu uităm. Biserica, supărată pe Cuza care le luase averile, împreună cu liberalii și conservatorii de la acea vreme au pus mâna pe conducerea țării și nu ca să o conducă ei, ci ca să o dea pe mâna străinilor.

Pe 11 februarie 1866 Camera și Senatul s-au reunit sub președinția mitropolitului Nifon și au ales în locul lui Cuza, ca domnitor al Principatelor Române Unite, pe Filip Eugeniu Ferdinand Maria Clement Balduin Leopold George, Comite de Flandra și Duce de Saxonia iar după ce acesta a refuzat, pe data de 19 martie, Ion C. Brătianu s-a deplasat personal, cu acordul guvernului, la Düsseldorf pentru a obține acceptul principelui Carol Ludovic de Hohenzollern de a deveni domnul României.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Leo Taxil spune

    Monstruoasa coalitie a fost, fara indoiala, o clica de tradatori de tara. Sa nu uitam niciodata ca bazele Romaniei moderne au fost puse de Alexandru Ioan Cuza, si daca n-ar fi fost inlaturat miseleste, ar fi facut mai multe lucruri bune pentru tara decit a facut un Hohenzollern.

  2. Stefan spune

    Vrem sa uitam abdicarea lui Cuza, dar il ridicam in slavi pe Carol I?!Nu e o contradictie, pe undeva?!

  3. gigi spune

    Romani, sa nu uitati ca biserica ortodoxa romana a fost ( si probabil este) cel mai mare inamic al poporului roman, asuprindu-l prin aranjamente ascunse cu stapinirea vremilor…biserica a fost o frana in calea dezvoltarii statului roman modern, scopul fiind acela de a tine prostimea fara educatie, usor manipulata…credinta este ceva sfant, dar religia este o inventie pentru subjugarea omenirii…romani, treziti-va! cercetati istoria, puneti intrebari si ganditi cu capul vostru pentru a afla raspunsuri…religia este opiumul popoarelor…un drog…numai prin educatie se poate razbi, altfel romanii vor ramane cu mentalitati de ev mediu intunecat…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate