150 de ani cu Petru Rareș de Piatra-Neamț: Cronicar de Sanctuar (III)

Odată configurat Colegiul Național „Petru Rareș” ca un iubit sanctuar al școlii, la împlinirea a 150 de ani de atestare documentară a școlii, pretențiile legate de conceperea, organizarea și desfășurarea manifestărilor din săptămâna-de-foc au crescut exponențial. Inexplicabil, la câtă polivalență reclamă un cunoscut grup de cadre didactice vocale, nu s-a găsit nimeni să învețe câțiva elevi inimoși cum să redacteze zilnic un buletin de presă. Era imposibil de alergat între evenimente, unele suprapuse, așa cum am prevenit de la bun început.

Printre picături, bucuria revederii unor profesori impunători de odinioară, alături de unii simpatici forver și absolvenți importanți, echivala cu un leac temporar al supărărilor. În acest episod, salutul sincer merge spre Maria Bârlădeanu și Mihai Oprea „Maronel”, ambii născuți în 1936, alături de mai tânărul Mihai Lăcătușu (n.1950), cel din urmă absolvent al liceului.

Cineva a observat o eroare într-un text anterior. Pe directoarea adjunctă Jora am botezat-o Cătălina. Cu siguranță e vina subconștientului, rămas fixat pe o minunată Cătălină. E profesoara Cătălina Vasiliu, născută Bostan (promoția 1972), fiica profesorului de istorie Dumitru Bostan care a slujit liceul și elevii timp de peste 35 de ani. Trăiește, e decanul de vârstă al profesorilor supraviețuitori. Pe 4 aprilie a împlinit 93 de ani. Nu țin minte să fi fost evocat cum se cuvine, într-un cadru larg, generos.

În continuare, e posibil ca pe unii să-i botez Ioan. Cu gândul la un olimpic de forță la matematică, printre altele luptător și promotor al societății civile după Revoluție: Ioan Roșca, absolvent din 1977, viețuitor în defuncta Perlă a Moldovei. E fiul regretatului profesor și director cultivator de radicalism, profesionalism și responsabilitate care a fost Dumitru Roșca, iar fiul său, Val Dan Dar Ion, tot la Rareș a terminat (2005). Doar încă o scăpare a „organizatoricilor”, vorba fostului primar Ion Rotaru, nu?

Niște bizarerii inexplicabile

Ziua de miercuri, 27 noiembrie, era așteptată ca Ziua cea Mare. Cu gândul la viitor, probabil și la șlefuirea opțiunilor frumoșilor rareșiști, în programul de dimineață a fost plasată o conferință pe teme de antreprenoriat, inovație, afaceri de succes. În recital, conf. univ. dr. Sorin Gabriel Anton de la FEAA, UAIC Iași. Bizară alegere. La o asemenea sărbătoare, pui teoreticienii în cuier ori îi lași la catedră. Te aștepți să întâlnești practicieni. Era de unde alege – Dan Ostahie (Altex), Viorel Tofan, reprezentându-i și pe frații săi Cristian și Gabriel (Dinamic 92 Distribution), frații Dan și Marius Ștefan (Autonom) și Liviu Tudor (Genesys Development) sunt deținători de afaceri de anvergură națională, sunt pietreni și pe deasupra rareșiști autentici. Poate îi strânge Alumni (sau presa!) la o conferință independentă.

Bizareriile au marcat în final și Gala Excellentia.

Din start, alegerea locului de desfășurare a fost total eronată. După cunoscuta renovare sinistră, nesancționată în vreun fel, Sala Mare a Teatrului Tineretului are (scriptic) 268 de locuri, împărțite astfel: stal – 156, loje – 64, balcon – 48. În realitate, la loje sunt utilizabile 54, iar la balcon 10, așa că totalul scade la 220 de locuri. În 2009, la aniversarea de 140 de ani, încăpeau 332 de invitați! Numai din stal au dispărut 82 de scaune! Cum le împarți pe-alea rămase, pe cine inviți? (Cinematograful Dacia – Panoramic – Mon Amour, cu cele circa 600 de scaune, aștepta să fie deranjat.) De altfel, identitatea invitaților reprezenta unul dintre marile secrete ale galei. Atât de mare încât, luni, vicepreședintele Alumni, Alexandru Filimon, mărturisea apropiaților că nu știe dacă are loc.

S-a descoperit educația pentru excelență!…

La teatru, seara, primii invitați s-au trezit că nu au voie să intre prin față. Îndrumați spre calea evacuare care dă în curtea interioară, transformată în acces de circumstanță, au descoperit că în foyer se pregătea o scenetă stranie. Câțiva copii, nedrept chinuiți să interpreteze roluri zise istorice, se agitau printre musafiri, unul strigând la un moment dat „Liniște, vorbește primarul!” de-ți era jenă să râzi. Fără doar și poate, îi încurcau pe căutătorii drumului spre garderobe potrivit viziunii regizorale de spectacol a Alinei Grigore, personaj clar mai apropiat de susținerea curcubeului și a mișcarii identificate cu patru inițiale, decât de încărcătura unui moment istoric. Desfășurarea ce-a urmat pe scenă, salvată pe bucăți de influența și inspirația amfitrionului lider Cristian Grețcu, este disponibilă în înregistrarea oficială de mai jos:

La distanță de o săptămână și un pic, palmaresul oficial al galei nu a fost încă dat publicității. Nici fotografiile oficiale realizate de maestrul Ioan Clopoțel (promoția 1971) nu sunt postate pe siteul oficial cnpetrurares.ro. Iată, așadar, motivele justificate ale amânării cronicii. Era nedrept ca martor al al galei să iei notițe, să extragi citate din spusele laureaților. Unii n-or să priceapă în veacul-vecilor că palmaresul unei gale se publică, nu se cere.

Din ce este disponibil pe internet reiese că directorii Grigoruță Oniciuc și Claudia au acordat 15 trofee. Acestea au mers la următorii:

● George Teleman, care acordă o bursă anuală consistentă de studiu la o universitate de top din Anglia. Este absolvent eminent al Facultății de Aeronave din București, chiar șef de promoție, om de afaceri și reprezentant comercial al României în Extremul Orient.

● Orest Pîslariu-Ranghilov, solist al Operei Române, vizibil mirat de cinstea ce i s-a acordat.

● Adrian Rugină (p.m.), eroul de la Colectiv, al cărui sacrificiu suntem obligați să îl cinstim întru neuitare. Familia a preferat discreția, trofeul l-a ridicat colega sa de promoție Raluca Bârzu, președinta Alumni.

● Ticu Lăcătușu care este Ticu Lăcătușu, marcă fundamentală a Rareșului și punct. Discursul său profund e obligatoriu de transcris și apoi de studiat de către elevii rareșiști, dacă sunt interesați să înțeleagă ce înseamnă să fii temerar, cuceritor.

● Daniel Tătaru, savantul-cel-discret, și el marcă fundamentală a Rareșului, este Daniel Tătaru și punct.

● Paul Chiribuță, actor și personalitate complexă, glorie a Teatrului Tineretului, este și un universitar de istorie al UNATC. Are în palmares succesul unei școli de teatru condusă în Franța și împlinește 70 de ani pe 6 decembrie. A recitat ca un împărat al scenei.

● Răduța Matache, diplomat de carieră, în prezent ministru plenipotențiar în cadrul MAE, este considerată ambasadoarea inimilor noastre după misiunea de mare succes în Suedia. A avut alte răspunderi importante la Washington, Dublin și Londra.

● Sabina Alistar, legendară șefă de promoție, absolventă de universitate de top în SUA, cercetătoare într-o companie de talie mondială.

● Viorel Crețu, om de afaceri, sponsor generos și constant al liceului/colegiului.

● Petru Plăcintă, venerabilul dezvoltator al fenomenului Avicola și Agricola Bacău, era necunoscut directoratului actual ca absolvent de Petru Rareș până au aflat din presă. Cu o ținută statuară, a ținut un discurs impresionant, istoric, a cărui esență este România.

● Constantin Rusu, Viorel pentru prieteni, este profesorul universitar doctor emerit de la Gârcina care a condus primul Senat al UAIC Iași. Nefiresc de mulți au uiat legătura sa de viață cu Teatrul Tineretului, dar au simțit ceva aparte când, impunător, a pus săpânire pe scenă și public cu mesajul său.

● Alina Pamfil (p.m.), șefă de promoție, profesoară de prestigiu, al cărei deces cu puțin timp înainte de sărbătoare a stârnit un val de emoție publică. Astfel, am deschis minigaleria dascălilor locali.

● Mihai Mancaș, directorul de la sărbătoarea centenarului, dacă acceptați, la fel ca alte personalități unice, nu cere decât să îi pronunți numele și prenumele aproape cu evlavie.

● Paul Sandovici, profesor veteran binecunoscut, bine recompensat acum probabil în contul monografiei care, cu trecerea zilelor și răsfoirea paginilor, devine cumplit de discutabilă.

● Gheorghe Dumitreasa, dinadins lăsat să încheie această enumerare, a lipsit intenționat. Trofeul l-a ridicat în numele său o profesoară. Noroc că în sală nu s-a știut că Dumi nu împuternicise pe nimeni să îl reprezinte. Mai mult, anunțase că refuză orice „atenție” din partea actualei conduceri a colegiului. (În curând vin și explicațiile, puțintică răbdare…)

De 15 trofee s-a discutat de la bun început. La rigoare, e de reținut că decizia finală a aparținut exclusiv directorului, deschis totuși să țină cont de unele recomandări externe, în special via Alumni. Însă, închipuita rafinare a motivațiilor prin titluri în limba latină n-a atins efectul scontat. Dimpotrivă, a eșuat într-o prețiozitate cu gust de esență de cicoare, străină de excelență, numai bună să inspire umorul Grupului Distractis, drept continuatorul Divertis. Capac la toate a pus – ori a gravat – inscripția de pe trofeu.

S-au acordat și alte diplome și plachete, inclusiv lui Cristian Grețcu și gazdei Gianina Cărbunariu de la TT. Un trofeu-de-trofeu a mers la Liviu Tudor, prin delegat desemnat. În completarea prezentării de pe scenă, se impune subliniat că, în urmă cu peste 40 de ani, era cu siguranță cel mai tânăr inventator din România. De asemenea, este un filantrop foarte discret. Ca dovadă, când se vorbea de Mihai Eminescu Trust, fundația Prințului Charles, că desfășoară proiecte importante în România în parteneriat cu Fundația Tudor, puțini știau legătura cu Secretarul general al Asociației Române pentru Clubul de la Roma.

De unde, de neunde, două sau trei cutii cu trofee au rămas pe stoc și în culise s-au dus. Semn că fiecare numără până la 15 în felul său.

În sală și dincolo de ea

Spectacolul de esență sărbătorească oferit norocoșilor din sală, ca un adevărat regal, a fost cel al mesajelor, fie filmate, fie rostite. Cât privește componenta artistică declarată ca atare, o judecă fiecare în parte. Probabil că unanimitate în aprecieri au strâns frații gemeni Ștefan și Alexandru Dupu, elevi în clasa a XI-a, cu al lor excepțional recital de chitară ce merită revăzut.

În sală, bucuria și emoția generalizată au dat naștere unei generozități pe măsură. S-a trecut, astfel, cu vederea peste mizerabila „funcționare” și aranjare a luminilor, un coșmar pentru cameramani și prezentatori. Dar, din moment ce dezastrul n-a tulburat-o defel pe directoarea Cărbunariu de la TT, nemișcată din scaun, cine suntem noi să ridicăm pretenții?

Nu s-a trecut cu vederea și nu se va trece peste altele. Bunăoară, distinsa prof. dr. Daniela Neamțu (născută Vraciu-Costică, rareșistă din promoția 1986), directoare care are urcat Colegiul Național de Informatică sus de tot în ierarhia performanțelor, a fost descoperită în sală și salutată cu multă căldură. Asta e de bine. Șocantă a rămas lipsa unui performer incontestabil, directorul Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, Florin Irimia. Domnul „If ” are diplomă de bacalureat la „Petru Rareș” din 1971 și – ca să nu existe loc de întors –  este unul dintre cei mai mari și îndrăgiți profesori contemporani de limba engleză din Piatra-Neamț.

Lista de șocuri e lungă, dureroasă și antiparalelă cu excelența. Că n-a fost prezent prof. dr. ing. Romeo Ciobanu de la Iași, după ce invitația i s-a rostit cu jumătate de gură, e de înțeles. Dar să nu îl evoci măcar ca șef de promoție la liceu (1980), șef de promoție la Electrotehnică, cel mai tânăr conducător de doctorat din istoria politehnicii ieșene, membru al Senatului UTI, ba și prodecan la facultate, îmi scapă la ce se încadrează. Uitarea s-a pogorât, la fel, peste colegul său conducător de destine electrotehnice, prof. dr. ing. Cristian Foșalău (1981). Din tripleta de universitari optzeciști de calibru din Iași, singur, Aurelian Bălăiță, fost prorector al Universității „George Enescu” și conducător al școlii doctorale de teatru, zâmbea nostalgic la capăt de rând. Doar era la TT, a doua sa casă. Ce să faci, ei nu dansează, nu-s cu haștagul. Ei au treabă cu cartea.

Apoi, avem în listă o personalitate distinsă a comunității, prezentă la gală și trecută cu vederea. Este Seniorul Gheorghe Ostahie (promoția 1954). La pachet cu unica Lucia Ostahie (Grădinariu), șefa promoției 1981 și Dan Ostahie (1985) chiar sunt o familie-simbol, de-o calitate imposibil de pus la îndoială. Bine că pe Dan l-au „onorat” pe holurile colegiului ca în fotografia următoare. Până și vârsta i-au greșit-o.

E suficient atât, altfel din cronică se ajunge la un manifest acuzator. Rareșiștii autentici și-au extras singuri rația cuvenită de gală, de excelență. Cu mulți absenți sau ignorați ne vom întâlni curând la analiza monografiei. Printre ei, medici de renume, alți absolvenți cu cariere strălucite, un fost primar și bancher care a făcut istorie, ba și politicieni. E vorba de politicieni care ne arată fața, nu cefele, așa cum ni le-au expus la gală deputații Cozmanciuc și Leoreanu de la PNL, nu se știe de cine invitați în exclusivitate. (va urma)

Viorel COSMA

P.S. Am o rugăminte mare: dacă cineva are o cocardă aniversară în plus, aștept o veste minunată pe adresa [email protected] . Sunt dispus să o plătesc. Vreau s-o trimit unei șefe de promoție, în SUA. La rondele metalice în cutiuță roșie nu s-a calificat, c-ar fi primit-o tatăl ei. Cartea domnului Mancaș și Oamenii Rareșului le-am predat deja. Cu monografia, mai văd. S-au epuizat ultimele exemplare comercializate la biblioteca liceului de Asociația Părinților și nu cred că Alumni ia țeapă să sponsorizeze încă un tiraj. (Nu, nu mă gândesc la înșelăciune, e probabil Nova Excellentia.)