15-17 mai 2017 – Exercițiu național live de securitate cibernetică

0

În perioada 15-17 mai 2017, SRI, prin intermediul Centrului Național Cyberint, în parteneriat cu MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS și CERT-RO organizează în premieră, prima ediție CyDEx17, exercițiu național live de securitate cibernetică.

Exercițiul este organizat în conformitate cu Strategia de Securitate Cibernetică a României, aprobată prin HG nr. 271/ 2013.

CyDEx17 se va desfășura în cadrul poligonului cibernetic al Centrului Național Cyberint, creat și personalizat special pentru acest exercițiu de specialiștii Centrului, și are ca obiective exersarea și evaluarea modului de gestionare a incidentelor cibernetice, răspunsul la acestea la nivel operațional, tactic și strategic, asigurarea unui nivel de securitate corespunzător la nivelul infrastructurilor cibernetice, precum și optimizarea procesului de cooperare între instituții în vederea identificării și limitării impactului unor incidente de acest tip.

Exercițiul va contribui la conștientizarea nivelului de pregătire al entităților implicate, în situația unui eveniment ce va afecta spațiul cibernetic la nivel național, precum și la consolidarea parteneriatului public-privat în domeniu.

Participanții, peste 60 de instituții din sectoarele public și privat, își vor testa și antrena modalități de răspuns la incidente cibernetice, vor partaja informații cu privire la acestea, într-o manieră rapidă și eficientă, coordonându-și capacitățile de apărare.

CyDEx17 va permite:

  • alinierea la prevederile Strategiei de securitate cibernetică a României
  • verificarea și stimularea mecanismelor de cooperare între instituțiile publice cu responsabilități în domeniul securității cibernetice
  • verificarea și stimularea mecanismelor de cooperare între instituțiile publice și mediul privat in domeniul securității cibernetice
  • dezvoltarea unui mecanism eficient de avertizare, alertă și reacție la incidente/atacuri cibernetice.

În conformitate cu competențele SRI în domeniul securității naționale, Centrul Național Cyberint acționează pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor la adresa securității naționale a României din perspectiva securităţii cibernetice.

Principala sa misiune constă în identificarea și furnizarea, către beneficiarii legali, de date și informații necesare prevenirii, limitării și/sau stopării consecințelor unei agresiuni asupra sistemelor de tehnologia informaţiei şi comunicaţii care reprezintă infrastructuri critice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate