Doi oameni beți au condus aceeași mașină. În ambele cazuri au fost prinși de polițiști

0

În această dimineață, în jurul orei 07.30, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliției mun. Piatra Neamț a oprit în trafic, pe strada Dimitrie Leonida, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Gârcina.
În urma controlului efectuat, s-a stabilit că șoferul emana halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, conform verificărilor efectuate în bazele de date ale poliţiei, a rezultat că bărbatul nu posedă permis de conducere.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și fiind sub influența alcoolului.
La momentul opriri în trafic, în autoturism a mai fost identificat, pe locul din dreapta față, un bărbat de 38 de ani, din Gârcina. Acesta, după finalizarea cercetărilor, a preluat autoturismul pe care l-a condus pe strada 9 Mai din Piatra-Neamț, deși se afla sub influența alcoolului, fapt atestat de rezultatul pozitiv al testării cu aparatul etilotest.
Polițiștii i-au reținut permisul de conducere și au sancționat contravențional bărbatul de 38 de ani cu amendă de 945 de lei pentru săvârșirea contravenției de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

caz1

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate