Sfântul Ierarh Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului

0

Sfântul Ierarh Chiril, arhiepiscopul Ierusalimului, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 18 martie.
Sfântul Chiril s-a născut la Ierusalim în jurul anului 315. A intrat de tânăr în monahism şi sarhiep-a dedicat studiului profund al Sfintei Scripturi.
În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani, episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoţiei. Nu peste mult timp (în anul 348), a fost ales episcop al Ierusalimului.
A urmat o perioadă mai sumbră în viaţa acestui sfânt, datorită conflictului pe care l-a avut cu Acachie, mitropolitul Cezareei. Din cauza conflictului pe care l-a avut cu mitropolitul Cezareei, Acachie, declarat eretic arian de un sinod care s-a ținut la Sardica, Sfântul Chiril a fost exilat. Decizia a fost luată de împăratul Constanțiu, prieten al mitropolitului Acachie, sub pretextul că Sfântul Chiril a vândut bunurile Bisericii pe care o păstorea, pentru a-i ajuta pe săraci într-o perioadă de foamete.
În anul 360, la conducerea imperiului a venit Iulian Apostatul, care i-a adus pe episcopi din exil. Sfântul Chiril a revenit pe scaunul din Ierusalim, dar a fost din nou exilat de împăratul Valens (care avea simpatii ariene).
A reveni la Ierusalim în anul 379 și a rămas în scaunul episcopal al Ierusalimului până la sfârșitul vieții.
În perioada în care a fost episcop al Ierusalimului, Sfântul Chiril a ţinut în faţa poporului o serie de cateheze cu un impact deosebit asupra lumii creştine. Rostite în Biserica Sfântului Mormânt, în jurul anului 350, acestea reprezintă mărturii importante ale credinţei şi practicilor acelor timpuri. De asemenea, Sfântul Chiril a participat la Sinodul II Ecumenic (care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381) alături de Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei şi alţi mari Părinţi ai Bisericii.
El a avut un rol deosebit de important în combaterea ereticilor pnevmatomahi (care negau deplina dumnezeire a Sfântului Duh) şi apolinarişti (care negau existenţa sufletului raţional în Ipostasul Mântuitorului Hristos), dar şi în formularea dogmei trinitare. La acest sinod s-a definitivat Simbolul de credinţă (Crezul) numit până astăzi niceo-constantinopolitan, după localităţile care au găzduit primele două sinoade ecumenice.
Fiind înzestrat cu duhul blândeții, a încercat mereu să vindece rănile dezbinărilor din eparhia sa. Sfântul Chiril, un campion al ortodoxiei a plecat la Domnul în anul 386.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate