130 de ani de la nasterea poetului George Bacovia

1

Pe 17 septembrie 1881 se nastea la Bacau poetul George Bacovia, pe numele sau real George Andone Vasiliu. Pana sa devina un reper al poeziei simboliste romanesti, tanarul Bacovia va urma cursurile institutiilor de invatamant din Bacau, remarcandu-se prin talentul deosebit la desen, muzica si literatura. Primele poezii le va scrie inca din gimnaziu, fiind profund influentat de simbolistii francezi: Verlaine, Mallarme, Baudelaire, Rimbaud s.a.. Se va face remarcat la cenaclurile lui Al. Macedonski prin poeziile sale, Plumb si Note de toamna.


Simbolismul, ca miscare artistica, a aparut in Franta in anii 1870, ca reactie la naturalism si parnasianism. Denumirea acestui curent este o propunere a poetului francez Jean Moreas.  George Bacovia, e afiliat indeobste modernităţii, fapt pe jumatate justificat, pe jumatate dintr-o prejudecată de ordin estetic (sau cel puţin dintr-o rezerva prudenta): cea a lipsei de receptivitate a literaturii tradiţionaliste la nou (cu care se confundă uneori originalitatea).

Criticii literari au clasificat initial opera bacoviana ca apartinand curentului simbolist, insa, mai tarziu, s-a ajuns la concluzia ca poezia bacoviana ar fi, de fapt, germenele poeziei moderne. Bacovia a fost de multe ori asimilat fenomenelor literare precum teatrul absurdului, modernism, suprarealism, expresionism, existentialism. Spiritul plumburiu bacovian parca mai pluteste astazi, dupa mai bine de un secol, in aceasta epoca post-moderna. Psihozele bacoviene profeteau, parca, infernul epocii moderne, fortand omul Bacovia sa mearga pe lungul drum al cautarii propriei identitati artistice.

Probabil că, în afară de Eminescu, doar Bacovia poate demonstra atat de convingător prin poezia sa cat de armonioasă poate fi o evolutie aproape spectaculoasă a lirismului prin asimilarea tradiţiei literare si în prelungirea ei.

Simbolismul este considerat a fi cel mai important curent artistic care s-a manifestat in poezia secolului al XIX-lea, deoarece sta la baza evolutiei si dezvoltarii poeziei moderne. Esentiale pentru simbolism si pentru Bacovia sunt starile interioare, care nu pot fi comunicate decat prin intermediul sugestiei. Ca toti simbolistii, Bacovia a promovat, prin stilul sau aparte, o poezie cantabila, metafizica, magica, misterioasa, rupta de lumea imediata, bazata pe simbol si metafore. Nu este un secret ca simbolistii, in special cei francezi, practicau consumul de droguri (hasis, opiu) si alcool. Rimbaud si Verlaine, considerati a fi poeti geniali ai vremii lor, consumau absint in perioada relatiei lor de natura homosexuala, dar aceasta este o alta poveste.

In poezia sa, Bacovia este un om trist si singur, marcat de obsesii, insa iubita, desi cadaverica, este prezenta.  Bacovia este unul dintre putinii poeti romani care a lasat sa se vada in opera sa structura interioara a omului care scrie. Eul din opera sa este eul real. Pe Bacovia nu il poti separa de poezia lui. Bacovia este unul dintre cei mai sinceri poeti, iar poezia lui este, intr-un fel, o exorcizare, o autobiografie, un jurnal viu.

Decembre

Te uită cum ninge decembre…
Spre geamuri, iubito, priveşte –
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape, –
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, –
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa –
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte nainte.

George Bacovia s-a stins la Bucuresti, pe 22 mai 1957, la varsta de 75 de ani.

Emilian Zaharia

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Bogdan spune

    Felicitari pentru articol. Ma intreb cati il vor citi. E clar ca Bacovia nu se ridica la rezonanta manelistica si interlopa de care se bucura Pinalti si Becali dar faptul ca se scrie despre el insemna ca latura culturala a societatii romanesti are o sansa la supravietuire.
    Salutari din Bacau !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate