13/26 ianuarie 1918-ruperea relațiilor diplomatice ruso-române. Confiscarea tezaurului țării noastre de către sovietici

La 13/26 ianuarie 1918, Guvernul Rusiei Sovietice întrerupe relațiile diplomatice cu România sub pretextul intervenței armatei române în Basarabia. Ca o primă consecință, Guvernul român este anunțat că tezaurul Românii rămîne în păstrare la Kremlin.

El includea tezaurul Băncii Naționale a României, valori aparținând unor diverse bănci românești private, societăți comerciale, persoane particulare, colecții de artă, bijuterii, arhive, etc. Toate acestea au fost transportate din România spre Rusia țaristă în timpul primului război mondial, cu scopul de a fi adăpostite de armatele Puterilor Centrale, care ocupaseră o parte însemnată a României și amenințau să ocupe întreg teritoriul național. După Marea Revoluție din Octombrie și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat tezaurul și a refuzat restituirea acestuia. Aceasta a fost parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia.

În timpul Primului Război Mondial, tezaurul românesc cu tot ce însemna el – 93,4 tone de aur, opere de artă (picturi – N. Grigorescu, Th. Aman etc., sculpturi – Brâncuşi, icoanele scumpe şi obiectele de cult ale mănăstirilor din Moldova), bijuteriile reginei (7 milioane de lei aur), documentele arhivelor, bani ai altor bănci – ar fi trebuit puse la adăpost de lăcomia ocupaţiilor străine. Cel mai la îndemână ar fi fost ca România să asigure aceste valori la agenţia londoneză Loitz, fapt ce ar fi salvat tezaurul românesc.

România era înconjurată din toate părţile de duşmani, singura posibilitate a fost Rusia, cu care regele Carol I avea o înţelegere, alianţa cu ruşii fiind dusă mai departe de regele Ferdinand I. Aşa au ajuns cele 93,4 tone de aur românesc în Banca Centrală a Rusiei, de la Moscova, care garanta averea BNR şi faptul că aceasta va reveni României. După Revoluţia din Octombrie 1917 şi instaurarea la putere a bolşevicilor, tezaurul României a fost confiscat, liderul comunist Vladimir Ilici Lenin declarând atunci că aurul va fi retrocedat doar primului guvern democratic din România. În acest context, în 1918, România a rupt relaţiile cu Rusia, pe care le-a reluat abia în 1934, cu noua  Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) negocierile purtate în acest răstimp de mai multe comisii mixte, însă nu se ajunge la niciun rezultat, partea rusă invocând mereu restituirea Basarabiei în locul aurului, deşi acest ţinut nu a aparţinut niciodată ruşilor. În 1935, României i s-au restituit… 18 kg de aur din cele 93 de tone.

În 1956, Moscova ne mai face un cadou – înapoiază aproape 40 de mii de piese, între care Cloșca cu puii de aur, zeci de mii de monede și peste o mie de tablouri ale unor clasici români. Cantitatea de aur primită atunci reprezintă un procent infim din ceea ce fusese trimis în 1916–1917.

Aşadar, pe lângă faptul că între 1944 – 1958 România a suportat ocupaţia Armatei Sovietice, a plătit 300 de milioane de dolari despăgubiri de război URSS, iar 16 tipuri de societăţi mixte sovieto-române SovRom-uri vlăguiau economia de bogăţiile solului şi subsolului, de la uraniu şi petrol, la lemn şi grâne, tezaurul românesc nu s-a mai întors de atunci acasă, de fiecare dată spunându-li-se autorităţilor române că „vom căuta în arhivele noastre”.

„România nu a avut tăria să facă un lobby internaţional şi să preseze statul rus să înapoieze ceea ce a luat”, preciza într-o conferință consilierul guvernului BNR, Cristian Păunescu în conferinţa „Aurul Românesc – două ipostaze” organizată de BNR la Alba Iulia în 2013 .

Pe de altă parte, Cristian Păunescu a menționat că România şi-a respectat angajamentele faţă de Polonia, care în noaptea de 16/17 septembrie 1939 a încărcat rezerva sa de aur , de 83 de tone, ce se afla depozitată la noi, şi a transportat-o cu un pachebot britanic din portul Constanţa , iar după 8 ani de pribegie prin lume (Liban, Senegal), în 1947 aurul polonez a revenit în ţară.

surse: Wikipedia, ziaruliunirea.ro