11 Aprilie, Ziua Mondială a luptei împotriva bolii Parkinson

0
Simbolul Zilei Mondiale de luptă împotriva bolii Parkinson

Astăzi este marcată Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson, pentru a creşte gradul de informare cu privire la această boală şi a evidenţia impactul pe care îl are, scrie Agerpres.

Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson reprezintă ziua de naştere a medicului englez James Parkinson (1755-1824), cel care a descris pentru prima dată această boală în lucrarea sa „Eseu despre paralizia tremurătoare”, în 1817.

Simbolul zilei este o lalea roşie şi a fost lansat la 11 aprilie 2005, în cadrul Conferinţei de la Luxemburg dedicată acestei boli.

Boala Parkinson este o boală degenerativă, posibil derivată dintr-o combinaţie de factori genetici şi de mediu ce duc la moartea celulelor nervoase care produc dopamina, neurotransmiţător cu rol fundamental în creier pentru controlul motricităţii.

Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremurat şi instabilitate posturală.

Principalele semne ale bolii Parkinson sunt: tremuratul în repaus, rigiditatea şi încetinirea generală a ritmului activităţii motrice. Simptomele sunt imprevizibile şi pot varia pe o scară de timp foarte scurtă. Instabilitatea posturală survine tardiv, de obicei după aproximativ opt ani de evoluţie a bolii.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi știri din județul Neamț, urmăriți pagina ZiarPiatraNeamț.


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate