104 ani de la intrarea România în Primul Război Mondial

Primul război mondial a început pe 28 iulie 1914, când Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, iar Franţa şi Rusia s-au mobilizat pentru a răspunde noii stări de fapt. Regele Ferdinand şi guvernul condus de liberalul Ionel Brătianu au decis ca românii să lupte alături de Antanta, adică alături de Franţa, Rusia şi Marea Britanie, după doi ani în care România a fost neutră în conflict.

 Decizia regelui, de a renunţa la neutralitate, a dus la împlinirea visului de unitate al poporului român.

În seara zilei de 14 august 1916, România a declarat război Austro-Ungariei, după ce cu câteva zile înainte semnase convenţia militară cu Antanta, convenție care prevedea recunoaşterea dreptului României de a-şi alipi teritoriile locuite de românii din Imperiul Austro-Ungar.

Regele Ferdinand a convocat Consiliul de Coroană la 14 August 1916, în Marea Sufragerie de Gală a Palatului Cotroceni. Au participat prim-ministrul I. C. Brătianu, alături de miniştri în funcţie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Constantin Robescu, preşedintele Senatului, dar şi foşti miniştri. Majoritatea dorea că România să intre în război alături de Antanta, dar erau şi filogermani care doreau să lupte alături de Puterile Centrale. Alţii voiau neutralitatea.

Regele Ferdinand i-a convocat la Cotroceni pe politicieni şi le-a spus: „Nu v-am chemat să vă consult, ci să vă comunic: «Intrăm în război, de partea Antantei!»„. Cei mai mulţi politicieni nu ştiau că Guvernul Brătianu semnase deja, în secret, cu Antanta, o înţelegere politică şi una militară.

Tot în acea seară de august s-a decretat mobilizarea armatei, care conform planului de operațiuni, dinainte stabilit, a trecut Munții Carpați, înaintând pe toata lungimea frontului de la Vatra Dornei și până la Orșova.

După o serie de victorii tactice rapide în Transilvania asupra unor forțe austro-ungare copleșite din punct de vedere numeric, armata română va suferi în toamna anului 1916 o serie de înfrângeri zdrobitoare, ceea ce va forța autoritățile statului să se refugieze în Moldova, permițând inamicului să ocupe două treimi din teritoriul național, inclusiv capitala București. Cauzele principale ale înfrângerii Armatei României în campania anului 1916, de forțe germane și austro-ungare semnificativ inferioare numeric, au fost ingerințele politice majore în actul conducerii militare, incompetența, impostura și lașitatea unei părți semnificative a eșalonului militar de conducere, precum și lipsa de adecvare a pregătirii și dotării trupelor pentru tipul de război purtat.

Forma geografică a țării de „L” va pune mari probleme armatei prin deschiderea unui front de 1200 de km pentru o armată operativă de doar 450.000 de soldați

În iarna lui 1916 și primăvara anului 1917, sub conducerea unui nou „leadership” militar (generalii Prezan, Christescu, Grigorescu, Averescu, Văitoianu etc.) și cu sprijinul substanțial al Misiunii Militare Franceze conduse de generalul Henri Berthelot, Armata României a fost reorganizată și instruită pe baze moderne adaptate cerințelor războiului.

Campania din vara anului 1917 a fost una de succes, reușindu-se, în faza inițială, înfrângerea trupelor Puterilor Centrale în bătăliile de la Mărăști, Oituz și Mărășești. Planificatorii militari români intenționau ca în continuare să dezvolte această ofensivă pentru a începe eliberarea teritoriului ocupat, dar izbucnirea revoluției în Imperiul Rus a dus la abandonarea acestor planuri și trecerea din nou la defensiva strategică.

Situația pe frontul de est a evoluat într-un mod negativ, astfel încât după ce Rusia a încheiat pacea de la Brest-Litovsk cu Puterile Centrale, România a fost nevoită să ceară armistițiul și apoi să fie nevoită să iasă din război și să semneze o pace separată în condiții umilitoare, în primăvara lui 1918. Refuzul regelui Ferdinand, care a amânat la nesfârșit gestul formal de a semna acest tratat, a făcut posibilă reînceperea ostilităților în ultimele două zile ale războiului, prezervând în acest mod statutul României de stat beligerant la Conferința de Pace de la Paris.

La sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar a fost desființat; astfel a fost posibilă formarea României Mari prin Unirea Banatului, Bucovinei și Transilvaniei cu România

Pe 9 aprilie 1918, Sfatul Ţarii din Basarabia a proclamat unirea cu România cu o majoritate zdrobitoare a voturilor. Pe 28 noiembrie, reprezentanţii populaţiei din Bucovina a votat pentru unirea cu Ţara, iar pe 1 decembrie acelaşi an, şi reprezentanţii românilor şi saşilor din Transilvania a adoptat o proclamaţia de la Alba Iulia de unire cu Regatul Român.

Tratatul de la Versailles a recunoscut toate proclamaţiile de unire în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson.

surse: Wikipedia, știri.tvr.ro